CUTREMURĂTOR. Copil de 11 ani, SPULBERAT DE TREN în timp ce mergea să ia apă

Un băiat în vârstă de 11 ani din oraşul Comăneşti şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de tren în preajma gării din localitate. Imediat după impact, la faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă care l-a transportat la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Iulian Tudor
06 iul. 2013, 16:56
CUTREMURĂTOR. Copil de 11 ani, SPULBERAT DE TREN în timp ce mergea să ia apă

Un tragic accident a avut loc sâmbătă în gara din Comăneşti, Bacău. Un copil de numai 11 ani a murit lovit de tren. 

Mecanicul de locomotivă al garniturii de persoane Regio 5202, care circula pe relaţia Mărăşesti – Miercurea Ciuc, a spus poliţiştilor că minorul ar fi apărut în fugă pe calea ferată, având în mână un bidon din plastic, mergând, cel mai probabil, pentru a lua apă la o cişmeaua aflată dincolo de liniile de tren.

Mecanicul a mai precizat că minorul nu s-a uitat dacă vine vreun tren.

Imediat după impact, la faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă care l-a transportat la spital, însă, după două ore de încercări ale medicilor de a-i salva viaţa, băiatul a murit, leziunile fiind extrem de grave.

„Cercetările sunt efectuate de către poliţişti de la Postul de Poliţie TF Comăneşti care încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs acest accident”, a precizat Oana Năforniţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Doi copii au fost loviţi de geam într-un compartiment de tren

În acest an, în judeţul Bacău şi-au mai pierdut viaţa în accidente pe calea ferată alte trei persoane. O femeie de 46 de ani a decedat în urmă cu o săptămână, lovită de tren din neglijenţa sa, pe sub trecerea de nivel de la Pasajul Letea din Bacău. Tot în 2013, un bărbat şi o femeie au reuşit să supravieţuiască impactului cu o garnitură de tren, la fel ca şi un tânăr care, în iarna anului trecut, după ce şi-a pierdut o mână, lovit de o locomotivă, a încercat să ajungă cu palma retezată la Spitalul Judeţean de Urgenţe.

Principalele cauze ale acestor accidente, spun poliţiştii TF din Bacău, sunt neglijenţa, riscul la trecerea peste calea ferată prin locuri nepermise, deşi în fiecare din zonele unde s-au produs accidentele există pasaje de trecere marcate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT