Cutremurul din Pakistan a făcut 328 de morţi şi a format o NOUĂ INSULĂ în Marea Arabiei VIDEO

Cutremurul puternic care a afectat, marţi, o regiune săracă şi izolată din sud-vestul Pakistanului s-a soldat cu cel puţin 328 de morţi şi 450 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ furnizat miercuri de autorităţile locale, relatează AFP, potrivit Mediafax. În plus, mişcarea tectonică a format o mică insulă în Marea Arabiei.
Filip Stan
25 sept. 2013, 06:19
Cutremurul din Pakistan a făcut 328 de morţi şi a format o NOUĂ INSULĂ în Marea Arabiei VIDEO

Cutremurul cu o magnitudine de 7,7 s-a produs în apropiere de oraşul Awaran, în provincia Balucistan, şi a fost resimţit până în India şi Iran.

„Numărul morţilor a atins 328 şi mă tem că va creşte în continuare”, a declarat pentru AFP Jan Muhammad Buledi, purtătorul de cuvânt al Guvernului provincial din Balucistan, anunţând peste 450 de răniţi.

„Aproximativ 90% dintre casele din district au fost distruse. Aproape toate casele făcute din (cărămidă uscată de) pământ s-au prăbuşit”, a declarat el pentru AFP.Balucistanul este provincia cea mai mare, cea mai puţin populată şi cea mai săracă din Pakistan, dar bogată în resurse ca hidrocarburi şi minereuri.

„Un total de şase districte – Awaran, Kech, Gwadar, Panjgur, Chaghi et Khuzdar – şi o populaţie de peste 300.000 de persoane au fost afectate de cutremur„, a declarat pentru AFP Jan Muhammad Baledi, un purtător de cuvânt al Guvernului provincial. „Nu există un loc în spitalele locale în care să putem trata răniţii”, a spus el. „Încercăm să transferăm grav răniţii la Karachi cu elicoptere, iar pe ceilalţi în districte vecine”, a adăugat el. Munca salvatorilor a fost întreruptă în cursul nopţii, astfel încât există teama „de a mai găsi cadavre în ruine la lumina zilei”, a subliniat Abdul Rasheed Baluch, o oficialitate de rang înalt din districtul Awaran.

Cutremurul din Pakistan a dus la apariţia unei mici insule

O nouă insulă a apărut în Marea Arabiei, în urma cutremurului cu magnitudinea 7,7 produs marţi în sud-vestul Pakistanului, au anunţat autorităţile provinciei Balucistan, citate de postul de televiziune pakistanez Geo News. 

Insula are o înălţime cuprinsă între 6 şi 12 metri şi o lungime de aproximativ 30 de metri şi se află la o distanţă de 90 de metri de portul pakistanez Gwadar.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
„M-am trezit plângând, nu pot să cred…!“ Dezvăluirea emoționantă a lui Vasile Mogoș după despărțirea de Universitatea Craiova
Capital.ro
Cât costă benzina și motorina miercuri, 24 iunie 2026. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți din România
Playtech.ro
Mai multe avioane europene, verificate de urgenţă de autorităţi din cauza unor fisuri la structura aripilor. Ce risc există pentru zboruri
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Prunea și Dănuț Lupu, dați jos din autocarul lui Dinamo și lăsați pe marginea drumului! Cum îl înfuriaseră pe antrenor: ”Noi am plecat”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?