Pentru cei mai mulţi, ele nu sunt decât manifestări ale aceluiaşi vechi război dintre Băsescu şi restul lumii nedominate. Eu cred că e mai mult decât atât. Dar să vedem circumstanţele:

• USL e pe cai mari. Împinşi din spate de antipatia profundă faţă de figurile fostei guvernări şi de recenta victorie în alegerile locale, ajutaţi de câteva măsuri economice luate până în toamnă, social-liberalii se îndreaptă spre un scor zdrobitor la parlamentare.

• În măsura în care Traian Băsescu va rămâne preşedinte, guvernul Ponta 2 va avea duşmanul necesar pentru menţinerea coeziunii unei coaliţii eterogene (ca toate alianţele dintre minim doi români). În acelaşi timp, va putea fi redus la o figură simbolică, devenită treptat neinteresantă pentru cercurile de interese politice şi financiare.

• De cealaltă parte, Băsescu nu vede cu ochi buni coabitarea, în care, încet, încet, va fi redus la un ornament al republicii. Fără jucării, rănit în orgoliul său enorm, se va stafidi ca o boabă de strugure uitată în pod şi riscă să nu-l mai aştepte nimeni la poartă, când va ieşi cu bocceluţa în mână, după 10 ani de preşedinţie.

• PDL e în disoluţie. Indiferent cine va câştiga alegerile interne, partidul nu pare să aibă forţa de a se menţine măcar la nivelul atins la locale, cu atât mai puţin să crească rapid, pentru o revanşă la scrutinul general. Şi nici liderii care să-l potenţeze.

• Mihai Răzvan Ungureanu poate fi un prezidenţiabil interesant dar, până acum, nu dă semne că are stofă de „constructor” de partide. Sigur, a lansat Iniţiativă Civică, dar lupta politică presupune structuri solide, articulate şi prezente în toate colţurile ţării. Cu atât mai puţin pare cavalerul care, urcat pe calul alb, să năvălească în mijlocul bătăliei în fruntea  trupelor dreptace, strigând cât îl ţin bojocii: „La luptă, ungurenii mei!”.

• Peste doi ani, când i s-ar termina mandatul în mod constituţional, Băsescu nu va mai avea un partid: fie PDL a dispărut între timp, membrii săi risipindu-se în cele patru zări, fie va fi în mâinile lui Blaga, care nu pare deloc dispus să se dea la o parte pentru a-i face loc proaspătului fost locatar la Cotroceni, ieşit la pensie.

Aşadar,

• Băsescu are nevoie de un partid, ca să aibă ce să manevreze în viitoarele confruntări electorale. Are nevoie de un prezidenţiabil pe care să-l împingă de la spate şi care, în cazul unei eventuale victorii peste 4 ani, să-i asigure ungerea ca premier. Deci are nevoie de MRU.

• MRU are nevoie de un partid. Democrat-liberalii nu par dispuşi să i se pună la picioare iar varianta ocolitoare, cu oengeul care să crească şi să dospească până ajunge o nouă Convenţie Democratică, pare riscantă, dacă nu prea îndelungată. Un PDL condus de Băsescu l-ar invita, însă, cu onoruri şi l-ar aşeza imediat de-a dreapta tătucului.

• PDL are nevoie de cineva care să-i oprească prăbuşirea. Chiar şi în cazul unei schimbări de nume sau camuflări într-o structură mai mare, are nevoie de Traian Băsescu pentru a supravieţui. Şi, desigur, de oricine va fi considerat de acesta ca necesar cauzei.
 
Tragem linie şi-adunăm. Traian Băsescu, PDL şi MRU au nevoie, pentru supravieţuirea individuală şi de grup, ca preşedintele să părăsească jilţul de la Cotroceni cât mai repede şi să se pună în fruntea democrat-liberalilor rămaşi fideli, cărora să le facă delfinul mult mai uşor de acceptat. Băsescu nu poate demisiona din proprie iniţiativă (a încercat stratagema cu modificarea Constituţiei, dar USL n-a achiesat). Asta l-ar trimite direct lângă Emil Constantinescu. Şi sub fostul suveran Mihai, pe care îl acuza de laşitate pentru abdicare.

Iată, aşadar, o posibilă explicaţie a manevrelor lui Băsescu de aruncare pe piaţă a acuzaţiilor de plagiat la adresa lui Ponta. În afară de o, cred eu, neînsemnată tulburare a imaginii publice a premierului, mişcarea îi transmite acestuia un mesaj: ori mă suspenzi, ori vei avea parte de aşa ceva tot timpul!

Se pare că stratagema îi reuşeşte. După ce se arătase chiar neaşteptat de afabil cu preşedintele şi-şi manifestase dorinţa de a coabita cu acesta, evitând în ultimul timp pomenirea suspendării, brusc, Ponta ridică tonul şi anunţă rituos: aşa nu mai merge!

Să vedem, însă, cum va merge! Şi pentru cine!