Dacian Cioloş: Guvernul nu a modificat Codul fiscal prin hotărâre de guvern, așa cum a acuzat Dragnea

Dacian Cioloș a declarat joi că Executivul nu a modificat Codul fiscal prin hotărâre de guvern, așa cum a acuzat Liviu Dragnea, ci doar "a clarificat lucrurile" scrise de Guvernul Ponta. Premierul a adăugat că va modifica prin ordonanță de urgență Codul fiscal, astfel încât soțiile veteranilor de război să fie scutite din nou de la plata impozitelor.
Filip Stan
11 aug. 2016, 10:00
Dacian Cioloş: Guvernul nu a modificat Codul fiscal prin hotărâre de guvern, așa cum a acuzat Dragnea

„Guvernul nu a modificat nimic prin hotărâre de guvern, ci a clarificat lucrurile scrise în Codul fiscal. Așa cum am făcut de nenumărate ori, rezolvăm problemele care ne apar în cale, probleme pe care nu le-am creat noi. Vom modifica Codul fiscal gândit și promovat de Guvernul precedent și vom corecta această nedreptate făcută veteranilor și familiilor lor. Lucrurile sunt clare din punctul nostru de vedere. Greșeala este în Codul fiscal în care, la acest punct, formularea este ambiguă, spre deosebire de textul din Codul fiscal precedent, unde lucrurile erau limpezi în ceea ce-i privește pe veterani și pe văduvele de război. Problema izvorăște de acolo, din faptul că unele prevederi din vechiul Cod fiscal nu au fost transpuse în cel nou, cu o formulare la fel de clară. Nu aveam cum să modificăm noi prevederile Codului prin hotărâre de guvern”, a declarat Dacian Cioloș pentru Adevărul.

El a adăugat că soțiile veteranilor de război au fost nevoite să plătească impozit din cauza prevederilor din noul Cod fiscal, asumat de Guvernul Ponta și adoptat în Parlament de majoritatea PSD.

„Conform vechiului Cod fiscal, până în 2015, scutirea fiscală se aplica integral pentru proprietățile deținute în comun de soți — veteran de război, văduvă de război sau văduvă nerecăsătorită. Cota parte se aplica numai pentru proprietățile deținute de aceștia împreună cu alte persoane decât soțul sau soția. Din ianuarie 2016, potrivit noului Cod fiscal, veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite beneficiază în continuare de scutirile de la plata impozitelor și taxelor locale. Din păcate, soțiile, soții acestora nu mai beneficiază de scutire pentru cota parte din clădirea sau terenul pe care le dețin împreună, pentru că un articol din vechiul Cod fiscal nu a fost preluat în noua lege. Este o problemă, este o nedreptate făcută veteranilor și familiilor lor și o vom rezolva. Dacă problema de fond a domnului Dragnea este într-adevăr scutirea de taxe a veteranilor și a familiei acestora pentru imobilul în care locuiesc împreună, am spus-o deja clar, vom rezolva această problemă. Nu prin interpretări ale ambiguităților din Codul fiscal în norme, ci prin formulări clare ale Codului fiscal”, a explicat Cioloș.

Declarația premierului Dacian Cioloș conform căreia va modifica prin ordonanță de urgență Codul fiscal astfel încât soțiile veteranilor de război să fie scutite din nou de la plata impozitelor reprezintă un pas, a afirmat joi președintele PSD, Liviu Dragnea, în debutul întâlnirii cu liderii ALDE.

„Acum foarte puțin timp am văzut o declarație a premierului Cioloș, care reprezintă un pas și pe care o vom analiza cu atenție acum în discuție. Scopul nostru major a fost și rămâne ca veteranii de război și persoanele cu dizabilități să nu-și piardă drepturile, asta ne interesează și declarația asta o vom analiza cu atenție”, a declarat Liviu Dragnea, la sediul ALDE, unde s-a întâlnit cu Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Scopul nostru major este ca veteranii de război şi persoanele cu dizabilităţi să nu-şi piardă drepturile

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT