Dacian Cioloş: Îi voi acorda ministrului Sănătăţii tot sprijinul pentru o reformă reală în domeniu

Premierul Dacian Cioloş a participat, vineri, la prima întâlnire de lucru la Ministerul Sănătăţii cu noul ministru, Vlad Voiculescu, prim-ministrul precizând că îi va acorda acestuia tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în domeniu.
Filip Stan
20 mai 2016, 13:30
Dacian Cioloş: Îi voi acorda ministrului Sănătăţii tot sprijinul pentru o reformă reală în domeniu

„Prima întâlnire de lucru la Ministerul Sănătăţii cu noul ministru, Vlad Voiculescu. L-am propus pentru conducerea ministerului pe Vlad Voiculescu după ce am cântărit îndelung între a alege un om din sistem sau un om din afara sistemului, care să cunoască domeniul, dar care să vină cu credibilitatea unei viziuni echidistante, cu idei de reformă şi de evoluţie în sistem. Vlad este un economist cu experienţă de management în zona financiar-bancară, dar care, timp de câţiva ani, a avut ocazia să cunoască bine sistemul medical din România, pentru că a fost implicat în domeniu, din partea societăţii civile şi a lucrat într-un mod foarte structurat şi profesionist în relaţie directă cu medici din România”, a scris Dacian Cioloş, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Premierul a mai spus că, dată fiind situaţia în momentul de faţă şi aşteptările din partea societăţii, a decis să îşi asume un risc şi să îl propună pe Vlad Voiculescu în funcţia de ministru al Sănătăţii.

„Dată fiind situaţia în momentul de faţă, aşteptările foarte mari din partea societăţii, tensiunile care există şi în sistemul medical, pentru că pentru foarte mulţi medici oneşti e foarte greu să accepte şi să integreze critici generalizate vizavi de sistem, am decis să-mi asum un risc şi să vin cu această propunere. Mandatul său începe astăzi şi vreau să subliniez că îi voi acorda în continuare tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în acest domeniu”, mai afirmă Dacian Cioloş.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT