Daiana de la Insula Iubirii a primit numeroase critici după ce a participat la emisiune: „Am intrat în depresie. A fost o perioadă foarte grea”

Daiana Prodan și Rareș Petre au participat împreună în sezonul trecut de la Insula iubirii. Chiar dacă nu au fost infideli în emisiune și au rămas împreună, valul de critici din partea internauților nu a întârziat să apară.
Alina Costache
14 iul. 2025, 12:32
Daiana de la Insula Iubirii a primit numeroase critici după ce a participat la emisiune:
Daiana de la Insula Iubirii a primit numeroase critici

Daiana Prodan a vrut să păstreze discreția cu privire la relația ei cu Rareș și nu a vrut să comenteze absolut nimic. Însă, a vorbit despre valul de hate primit după participarea la Insula Iubirii. Tânăra a trecut printr-o perioadă foarte grea, fiind extrem de afectată de cuvintele urâte adresate de internauți.

Citește și: Daiana de la Insula Iubirii, acuzații dure la adresa lui Radu Vâlcan. Ce îi făcea la filmările din Thailanda: „Am început să plâng, îmi era frică”

Daiana de la Insula Iubirii: „Cel mai mult hate l-am primit din partea femeilor”

„La început nu am știut să gestionez hate-ul. A fost extrem de mult, și nu era doar despre mine, ci și despre familia mea, ceea ce m-a durut enorm. Primele episoade m-au afectat atât de tare încât, sincer, am intrat într-o depresie. De fiecare dată când îmi deschideam telefonul, simțeam că nu mai pot. A fost o perioadă foarte grea.

Cu timpul, am înțeles că hate-ul nu este despre mine, ci despre cei care îl trimit. Oamenii pot judeca până și o piatră. Oricât de bine ai face, întotdeauna se va găsi cineva care să comenteze. Din păcate, cel mai mult hate l-am primit din partea femeilor, ceea ce m-a dezamăgit profund. 

Principalul lucru care s-a schimbat este perspectiva mea asupra oamenilor, relațiilor și asupra propriei mele persoane. Am devenit mai conștientă de cine sunt și ce îmi doresc. Emisiunea m-a forțat, într-un mod bun, să mă uit în oglindă și să mă înțeleg mai profund„, a declarat Daiana Prodan, pentru Viva.ro.

Tânăra spune că participarea la Insula Iubirii a ajutat-o foarte mult, acum este mult mai echilibrată: „Viața mea în prezent este la fel de normală ca înainte. Nu pot spune că s-a schimbat într-un mod spectaculos. Totul este ca înainte, însă eu sunt o altă persoană. Participarea la Insula iubirii m-a ajutat să privesc lucrurile diferit, într-un mod care mă avantajează și mă echilibrează. Pentru asta, voi rămâne mereu recunoscătoare, chiar dacă la început nu am fost de aceeași părere„.