Dan Andronic: În timp ce era inventariată, arhiva SIPA a fost copiată. Cristi Danileţ îl dă în judecată pe Andronic UPDATE

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. Cristi Danileţ a negat acuzaţia şi a anunţat că va da în judecată EvZ, dar şi pe Dan Andronic.
Filip Stan
15 mai 2017, 11:03
Dan Andronic: În timp ce era inventariată, arhiva SIPA a fost copiată. Cristi Danileţ îl dă în judecată pe Andronic UPDATE

UPDATE Judecătorul Cristi Danileţ a negat, la România TV, acuzaţiile lui Dan Andronic şi a anunţat că îl va da în judecată pe acesta, dar şi ziarul în care a publicat articolul.

„Am rămas surprins, dezamăgit, mai ales că în cursul vremii eu însumi am făcut declaraţii despre ce conţine arhiva SIPA şi activitatea ilegală a ofiţerilor SIPA. Dan Andronic a denaturat cu totul declaraţiile mele, spune nişte minciuni, nu s-au sustras informaţii din arhivă, nu s-au stocat, nici măcar eu nu am spus ministrului justiţiei ce am găsit concret acolo. Voi face un denunţ la parchet şi-l voi acţiona în instanţă pe Andronic, dezvăluirile le consider calomnioase şi îmi afectează prestigiul profesional. În faţa parchetului se va analiza dacă s-au sustras documente, iar cei care au făcut afirmaţii trebuie să probeze că eu sau alţi participanţi am sustras documente”, a declarat Cristi Danileţ la România TV.

 

Dan Andronic susţine, într-un articol evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu.

„De ce a tăcut Cătălin Predoiu? Pentru că din această nesecată oază de documente, până la un anumit moment istoric, s-au servit toţi. Despre ce este vorba? Despre dovezi că din arhiva SIPA, în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, au fost copiate documente. Despre dovezi că din arhiva SIPA au fost sustrase şi distruse dosare ale unor magistraţi care, ulterior, au avansat ierarhic până la cel mai înalt nivel”, scrie Andronic pe EvZ.ro.

Dan Andronic susţine că a consultat mai multe documente şi a discutat cu mai multe persoane din sistem, prima comisie de inventariere fiind constituită în mandatul Monicăi Macovei, în martie 2006, fiind funcţională până la finalul anului. Comisia ar fi avut rolul de a pune în ordine arhiva pe criterii arhivistice.

„Numai că acele criterii arhivistice au însemnat distrugerea sistemului de cartoteci folosit pentru arhivele de tipul celei a SIPA şi aplicarea unor crtiterii de inventariere care făceau orice căutare imposibilă. Ulterior, s-a constatat că această comisie nu şi-a îndeplinit integral atribuţiile pentru că după ce a pus-o în ordine a ignorat a doua obligaţie prevăzută în Hotărârea de Guvern 127/26.01.2006, care specifica în mod clar că aceste documente trebuie predate, după inventariere, către Arhivele Naţionale, instituţiile de siguranţă naţională, etc”, scrie Andronic.

Drept urmare, în anul 2007, a apărut a doua comisie, din care făceau parte judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul Paul Dumitriu. Andronic susţine că poate spune „cu certitudine”, pe baza documentelor consultate şi a declaraţiilor unor persoane din sistem, că unul dintre cei doi, Cristi Danileţ, ar fi fost implicat în distrugerea şi copierea arhivei. Jurnalistul scrie că cei doi magistraţi nu au întocmit procese verbale sau rapoarte privind arhiva SIPA, susţinând că s-ar fi ferit să lase vreo urmă.

Ulterior, susţine jurnalistul, s-ar fi constituit o altă comisie care ar fi avut rolul de a se ocupa de informaţiile clasificate, condusă de Dumitriu. Andronic indică un raport al fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, potrivit căruia membrii comisiei ar fi ridicat documente pe care i le-au dat lui Macovei, precizând că nu sunt indicii că acestea ar fi fost restituite.

„Un fost membru al comisiei ne-a declarat că, din ceea ce îşi aminteşte, în incinta arhivei se afla un xerox ultra performant la care s-au copiat mai multe doscumente, că existau ştersături în notele informative şi chiar adnotări făcute din mână, cel mai probabil de către judecătorul Cristi Danileţ”, scrie Andronic.

Androic citează surse care spun că au fost sustrase 12-14 dosare ale unor magistraţii care au evoluat ulterior pe scara ierahică până la cel mai înalt nivel. În anul în care se prespune că au fost sustrase documentele, camerele de supraveghere ale SRI din incinta arhivei nu au funcţionat timp de trei luni, mai spune Andronic.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Ultima speranță pentru FCSB: va fi depunctată CFR Cluj? „Avem și prieteni, nu doar dușmani. Trimitem OP-ul”. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Îngrijirea trandafirilor în martie: 3 pași care garantează înflorire bogată
Adevarul
Iranul, în genunchi. Cum au reușit Israelul și SUA să lovească în inima regimului iranian. Superioritatea informațională, cheia operațiunii
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Naum, dat afară de la emisiunea de divertisment pe care o realiza alături de Banciu: ”Pe el l-au păstrat, mie mi-au zis după două luni să degajez locul! Nu a fost decizia mea”
MediaFlux
Eliza, fiica Adriana Iliescu a împlinit 21 de ani. Cum arată astăzi tânăra
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj