Dan Barna, după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale: Am supraestimat şansele. Rezultatul este o dezamăgire

Candidatul alianţei USR PLUS, Dan Barna, a declarat că a supraestimat şansele în privinţa primului tur al alegerilor prezidenţiale. Au existat ”un elan şi un entuziasm venit şi pe baza rezultatului de la europarlamentare, pe care l-am supraapreciat”. Barna susţine că rezultatul este o ”dezamăgire reală”, dar că nu are ”foarte multe lucruri” de reproşat nici lui, nici colegilor săi.
Filip Stan
11 nov. 2019, 19:09
Dan Barna, după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale: Am supraestimat şansele. Rezultatul este o dezamăgire

Preşedintele USR a sperat că va intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, mai ales că la un moment dat a primit inclusiv telefoane de felicitare pentru rezultat.

”Reacţia din stradă şi reacţia din ultimele zile şi după participarea la dezbaterea de la Europa Fm şi reacţia cetăţenilor în stradă era una foarte deschisă în zona aceasta, a necesităţii de schimbare, că îşi doresc o schimbare în România şi că şi-ar dori un tur doi fără PSD. E clar că nu a fost suficient şi îmi asum responsabilitatea acestui rezultat faţă de colegii mei care au muncit, şi cei din PLUS şi cei din USR care au muncit sute de ore în această campanie. A fost un elan şi un entuziasm venit şi pe baza rezultatului de la europarlamentare, pe care l-am supraapreciat. E o experienţă din care învăţăm cu toţii, am fost foarte optimişti, s-a dovedit că acest optimism nu a fost foarte realist. Electoratul român a decis să avem această opţiune. Cumva speram şi asta e poate şi o lecţie mai dură, că România a ajuns la nivelul în care în care un candidat de profilul doamnei Viorica Dăncilă nu ar puteă să ajungă în turul doi. Am apreciat greşit. Este o greşeală pe care mi-o asum şi voi învăţa pe viitor”, a mai spus Dan Barna la Digi24.

El spune că mesajul său nu a reuşit să ajungă ”la suficienţi oameni”, dar că peste tot unde a ajuns în campanie a reuşit să-i convingă pe oameni. ”E clar că nu am reuşit să ajung la suficienţi oameni cu acest mesaj, să-i conving, paradoxul este că peste tot unde am ajuns în campanie (…) am convins, oamenii spuneau că ne susţin e clar că am ajuns la prea puţini”, a mai afirmat Barna.

Acesta a arătat că ”există o suprapunere foarte mare” între electoratul său şi cel al lui Klaus Iohannis, iar oamenii nu au mai avut de ales între cele două alterative bine şi rău.

Întrebat dacă şi-a supraestimat şansele, candidatul USR-PLUS a răspuns: ”Rezultatul arată că da”, arătând că acest rezultat este ”o dezamăgire reală”, dar că nu îşi reproşează foarte multe lucruri şi nu le reproşează nici colegilor săi. ”Rezultatul acesta de ieri dezamăgeşte foarte mult exact componenta aceea activă şi vie a societăţii care ar vrea să avem o Românie mai pe muncă, mai pe fără corupţie, o Românie care să facă reforme. Acest electorat a fost dezamăgit, dar mesajul pe care-l dau acuma este de a nu pierde speranţa, de a venit la vot în turul doi”, a mai declarat Dan Barna.

În ceea ce priveşte demisia, Dan Barna spune că nu renunţă la funcţie.

”Nu îmi dau demisia pentru că aş fi un politican aş dacă aş face asta. Alianţa a avut succes în fiecare demers până acum. E pentru prima dată când e un pas înapoi. Dac aş fi genul acela de politican care la prima dificultate zice vă mulţumesc, eu am încercat pleca acasă vă doresc succes ar fi ca şi cum mi-aş bate joc de 1.400.000 de oameni care mi-au acordat încrederea”, a mai afirmat liderul USR.

El susţine, de asemenea, că nu are o problemă în a se retrage din funcţia politică, dacă îi vor cere colegii săi acest lucru.

Candidatul USR-PLUS a spus că vineri va avea loc o şedinţă comună a USR şi PLUS ”pentru a vedea ce modalităţi găsim pentru ca alianţa să funcţioneze pe mai departe”.

Barna a spus că o fuziune între cele două partide care formează alianţa este ”un obiectiv foarte dezirabil”, iar dacă se va ajunge la fuziune ”va fi o negociere foarte firească” şi că nu vede ”o problemă” în ceea ce priveşte conducerea viitorului partid format din cele două formaţiuni politice.
 
„Subiectul fuziunii a existat încă din momentul în care am pornit această alianță politică. Am făcut această alianță tocmai ca alternativă. USR a venit cu ideea fuziunii încă de la început. Colegii de la PLUS au spus să mai așteptăm, să lucrăm mai întâi prin mecanismul acesta de alianțe.

Vineri vom avea o ședință cu colegii de la PLUS tocmai pentru a vedea ce modalități găsim pentru ca alianța să funcționeze mai departe, în perspectiva alegerilor locale care sunt o mare provocare”, a declarat Dan Barna.

Întrebat dacă la alegerile locale va fi o alianță nu cu șef de la USR și o una condusă de un lider de la PLUS, Barna a spus că e un fake news.

„E un fake news simpatic, pentru că alianța este condusă în momentul acesta de mine și de Dacian Cioloș. Nu există un șef sau niște șefi care conduc ei alianța. După fuziune, evident dacă ajungem acolo, și este un obiectiv dezirabil zic eu, va fi o negociere foarte firească, adică nu văd o problemă din perspectiva asta”, a precizat liderul USR.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
De ce nu a mai ajuns Meriton Korenica la Universitatea Craiova. Dezvăluiri din Bănie
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte