De patru ani, Dan Negru n-a mai vrut să audă de Revelioane. Recent, însă, realizatorul TV pare să se fi răzgândit, astfel că nu mai exclude revenirea la cârma unui astfel de format. Însă „nu anul acesta„.
Negru este, însă, sigur că românii nu-i duc dorul, ci că, mai degrabă, duc dorul tinereții petrecute în fața televizorului.
„În fiecare an văd sute de postări și meme-uri despre Revelionul cu Negru. Și, în fiecare an, primesc propuneri să mă întorc cu un program de Revelion.
O spun acum pentru prima dată: cândva voi reveni în programele TV de Revelion. Sigur, nu anul acesta! Dar oamenilor nu le este dor de mine, ci de ei înșiși și de anii în care petreceau Revelionul alături de ai lor, de părinți și de bunici. Iar anii aceia nu se întorc.
Acum 25 de ani, un program de divertisment avea puterea să aducă publicul în case. Astăzi, nici măcar un meci important de fotbal nu mai reușește asta în aceeași măsură. Audiențele sunt împărțite, iar ofertele sunt nenumărate„, a declarat Dan Negru pentru Click.
Prezentatorul de la Kanal D și-a exprimat optimismul vizavi de viitorul televiziunii. Dan Negru este sigur online-ul nu a diminuat impactul televiziunii, și că aceasta nu are cum să dispară, cum nici radioul nu a dispărut.
„Eu cred că televiziunea nu va dispărea, așa cum nu a dispărut nici radioul. Doar că își va găsi un nou loc în casele oamenilor. Nu online-ul a diminuat impactul televiziunii, ci diversificarea vieții. Atunci când făceam 70% audiență cu programele TV, românul nu avea prea multe alternative de distracție.
Ca să mergi în vacanță, aveai nevoie de viză pentru aproape orice țară, restaurantele erau puține și scumpe, așa că televizorul rămânea principala distracție. Și existau doar două-trei posturi TV, nu inflația de astăzi. Vremurile acelea au apus, dar televiziunea nu va dispărea„, a mai declarat Dan Negru pentru sursa citată.