Dan Şova, despre acuzaţiile DNA: Sunt neîntemeiate VIDEO

Senatorul PSD Dan Șova afirmă că "sunt neîntemeiate" acuzațiile care i se aduc în dosarul în care DNA a solicitat încuviințarea reținerii sale și arest preventiv.
Iulian Tudor
17 mart. 2015, 17:28
Dan Şova, despre acuzaţiile DNA: Sunt neîntemeiate VIDEO

Acesta a fost invitat la Comisia juridică în cursul zilei de marți pentru a-și studia dosarul iar după opt ore petrecute la comisie Șova a precizat că nu poate comenta conținutul dosarului în fața presei, dar că își va susține punctul de vedere, miercuri, în fața senatorilor juriști.

„Acuzațiile sunt neîntemeiate. În rest mă pronunț mâine în fața comisiei (Comisia juridică, n.r.) și după aceea în fața plenului”, a afirmat Șova.

Potrivit președintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, Dan Șova urmează să fie audiat în comisie miercuri iar la ora 13,00 senatorii urmează să dea un vot cu privire la solicitarea primită de la DNA.

Raportul Comisiei juridice va fi ulterior înaintat Biroului permanent al Senatului și apoi plenului Senatului, care va discuta cazul Șova cel mai probabil săptămâna viitoare, în ședința de luni.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a transmis procurorului general să sesizeze Senatul pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Avertisment pentru utilizatorii de Windows și Mac. Ce să nu faci dacă îți apare acest mesaj pe ecran
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte