Scandalul uriaș din Italia este legat de viitoarele alegeri pentru șefia Federației Italiene de Fotbal (Federazione Italiana Giuoco Calcio – FIGC), care ar urma să aibă loc la 14 decembrie. Totul a plecat de la două semnături privind susținerea candidaturilor, una dintre acestea aparținându-i lui Dan Șucu.
În cursa pentru șefia forului care conduce fotbalul italian se află Giovanni Malago, om de afaceri și fost șef al Comitetului Olimpic din Italia, și Adriano Galliani, fostul administrator delegat de la AC Milan și Monza.
Intrarea în cursa pentru funcția de președinte al FIGC este condiționată de obținerea a 11 semnături de susținere din partea cluburilor din Serie A – liga de elită a fotbalului italian.
Clubul Genoa, patronat de Dan Șucu, și-a anunțat inițial susținerea pentru candidatura lui Adriano Galliani, documentul fiind semnat de Andres Blazquez, directorul general al clubului. Apoi însă, afaceristul român a iscălit un document de susținere pentru Giovanni Malago. Înainte de acest pas, Blazquez transmisese prin email retragerea susținerii inițiale pentru Galliani.
Cu susținerea acordată de Genoa, Giovanni Malago a adunat cele cele 11 semnături necesare candidaturii.
De cealaltă parte, Adriano Galliani a inclus în dosarul propriei candidaturi semnătura inițială a clubului patronat de Dan Șucu, în ciuda notificării prin care aceasta fusese retrasă.
În aceste condiții, s-a ajuns la un litigiu în care Galliani contestă atât procedura de verificare a candidaturilor, cât și legalitatea comisiei care se ocupă de această procedură.
FIGC a decis să se constituie parte în proces și să apere legalitatea comisiei, susținând că acesta are doar un rol consultativ și de verificare preliminară, fără putere de decizie. Responsabilitatea finală pentru validarea candidaturilor îi revine secretarului general al forului italian, Marco Brunelli.
Tribunalul Federal Național a avut programată vineri, 13 noiembrie, o audiere în complet colegial pentru analizarea cererii de suspendare a activității Comisiei. Această etapă nu tranșează însă automat disputa privind validitatea semnăturii lui Genoa.
Controversa ar putea continua și după publicarea listei oficiale a candidaturilor, programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie. Galliani are posibilitatea de a formula un nou recurs, de această dată contestând direct validitatea semnăturii prin care Genoa și-a declarat susținerea pentru Malago. Termenul prevăzut pentru contestație este de șapte zile de la validarea candidaturilor.
Ulterior, disputa ar putea ajunge la Curtea Federală de Apel și la Colegiul de Garanție Sportivă din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI).
Toate aceste proceduri pune sub semnul întrebării calendarul electoral. Alegerile sunt programate pentru 14 decembrie, însă eventualele noi contestații ar putea prelungi procesul și ar putea duce chiar la amânarea scrutinului, scrie gsp.
Citește și Adrian Mutu și-a găsit echipă. Va fi prezentat oficial după ce va participa la Survivor România