Dan Vîlceanu a anunţat că pensiile vor creşte cu 6%. Când se va produce majorarea

Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor, a confirmat că pensiile vor crește de la 1 ianuarie. Majorarea avută în vedere este de 6%.
Daniel Spătaru
23 oct. 2021, 10:44
Dan Vîlceanu a anunţat că pensiile vor creşte cu 6%. Când se va produce majorarea

”Pensiile vor crește cu 6% de la 1 ianuarie 2022. Suntem într-o procedură de infringement din cauza deficitului.”, a spus Dan Vîlceanu la Antena 3.

La începutul acestei luni, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a făcut şi ea precizări privind majorarea pensiilor. Ea a declarat că la începutul anului următor se va anunţa cu cât vor fi indexate pensiile. „Avem discuţii cu privire la modul în care vor evolua pensiile anul viitor, însă ca ministru al Muncii am responsabilitatea ca orice majorare legată de pensii să fie anunţată atunci când este deja decisă. Sistemul de pensii este mult prea afectat şi situaţia penionarilor în  România, la nivelul celor aproximativ 5 milioane de pensionari este în mare  parte dramatică. Dacă ne uităm la nivelul pensiei medii de 1500 de lei, în sistemul public de pensii, realitatea este dramatică.

Citeşte şi Dan Vâlceanu ar putea fi premier interimar. Şedinţă de criză a PNL la Vila Lac. Cîţu: „Toate scenariile sunt pe masă”

Vom anunţa cu cât vom indexa pensiile la începutul anului viitor. Pentru anul viitor suntem în aplicarea legiei actuale, aşadar pensiile pot fi indexate cu rata inflaţiei şi parte din creşterea câştigului salarial mediu brut. Aceasta este formula de majorare a pensiilor, vom decide cu ce procent vom indexa pensiile”, spunea Raluca Turcan, .

„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, anunţa şi Florin Cîţu.

Citeşte şi EXCLUSIV | Vărul lui Dan Vîlceanu ar fi bătut cu sălbăticie o femeie din Gorj. „Sunt desfigurată! Am 10 copci pe faţă. Oricând poate să mutileze un copil”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Absența scutiților medical, bucuria Regelui?”. Marcel Pușcaș, întrebări tăioase pentru Gică Hagi și tricolorii absenți!
Capital.ro
Facturile la energie electrică încep să crească. Românii primesc oferte cu tarife de peste 2 lei/kWh
Playtech.ro
Părinții îți donează apartamentul, dar vor să locuiască acolo până la sfârșitul vieții. Clauza care îi poate proteja chiar dacă locuința devine a copilului
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la un liceu din Craiova! Elevii și profesorii au fost evacuați de urgență
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România