Dana Budeanu, scandal cu Pro TV. Declarațiile făcute de vedetă după redifuzarea unei emisiuni în care apărea

Dana Budeanu a ajuns din nou în centrul atenției, cu un atac direct la adresa Pro TV. Asta, după ce în spațiul public au apărut imagini și declarații din perioada în care stilista colabora cu postul de televiziune.
Mircea Filipescu
07 iul. 2026, 15:49
Dana Budeanu, scandal cu Pro TV. Declarațiile făcute de vedetă după redifuzarea unei emisiuni în care apărea

Cunoscută pentru reacțiile sale acide, Dana Budeanu i-a criticat pe reprezentanții Pro TV, făcând referire la declarații vechi, de acum șapte ani.

Mesajul vedetei a stârnit reacții, mai ales în contextul în care Dana Budeanu a fost, timp de mai mulți ani, una dintre cele mai populare prezențe din cadrul emisiunii  „Vorbește lumea”, unde realiza celebra rubrică „Verdict”.

Citește și: Dana Budeanu, apariție spectaculoasă la Monaco! Cum a fost surprinsă creatoarea de modă în fața unui hotel exclusivist

Fără să se abțină, vedeta i-a atacat în mod direct pe cei de la Pro TV.

„Alo băi ăștia de la PRO, nu mai dați știri cu ce spuneam eu acum 7 ani, fătălăilor! Get a life! Rămâneți cu propaganda #rezist cu care v -am lăsat!”, a spus vedeta.

Nemulțumirea stilistei a venit după ce, cu câteva zile în urmă, postul TV a redifuzat o emisiune din 2017 în care aceasta apărea.

Puțini își mai amintesc că Dana Budeanu a fost una dintre figurile constante ale emisiunii „Vorbește lumea” de la PRO TV. Prima sa apariție în cadrul formatului a avut loc la începutul anului 2016, iar ulterior a devenit una dintre cele mai urmărite prezențe datorită rubricii „Verdict”, în care comenta ținutele vedetelor și tendințele din modă.

Rubrica s-a transformat rapid într-un fenomen online, clipurile cu verdictul stilistei adunând sute de mii de vizualizări și fiind distribuite intens pe rețelele sociale. Comentariile sale directe și stilul lipsit de menajamente au făcut ca fiecare ediție să genereze dezbateri ample.

Colaborarea cu Pro TV s-a încheiat în toamna anului 2019, în urma unui scandal public care a dus la încetarea parteneriatului dintre cele două părți. De atunci, Dana Budeanu și-a construit proiecte online, unde continuă să comenteze atât subiecte de lifestyle, cât și teme sociale și politice.

Cu toate că au trecut ani buni de la perioada în care apărea săptămânal la televizor, imaginile cu Dana Budeanu din emisiunile Pro TV continuă să circule în spațiul online. Rubrica „Verdict” este disponibilă în continuare în arhiva digitală a postului, iar numeroase secvențe sunt redistribuite periodic de utilizatori sau apar în materiale retrospective.

Tocmai această reducere în atenție a unor declarații mai vechi pare să fi provocat reacția acidă a vedetei, care spune că nu își dorește ca opiniile exprimate în urmă cu șapte ani să fie transformate în subiecte de actualitate.

În paralel cu disputa din mediul online, Dana Budeanu pae să profite din plin de vacanța de vară. Vedeta nu a ascuns faptul că își petrece vacanța într-un decor spectaculos, cu mare, piscină și palmieri, fără să dezvăluie în mod clar destinația în care se află și nici cu cine.

Citește și: Dana Budeanu, reacție explozivă după legea care prevede unirea României cu Republica Moldova: „Este cea mai mare nenorocire de după Al Doilea Război Mondial”