Dana Rogoz, mesaj emoționant pentru tatăl ei, la 11 ani de când s-a stins din viață. „Te lovește mai tare în astfel de zile”

Dana Rogoz a postat, recent, un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Vedeta a vorbit despre tatăl ei, care ar fi împlinit vârsta de 71 de ani.
Mircea Filipescu
19 nov. 2024, 09:32
Dana Rogoz, mesaj emoționant pentru tatăl ei, la 11 ani de când s-a stins din viață.

Dana Rogoz a vorbit, recent, despre tatăl ei, care ar fi împlinit vârsta de 71 de ani. Vedeta a publicat pe rețelele de socializare un mesaj plin de emoție, mărturisind că părintele ei este prezent de fiecare dată în gândurile și conversațiile cu frații săi.

Citește și: Dana Rogoz, surprize pe bandă rulantă de ziua ei. Cum au surprins-o familia și prietenii. „M-am simțit foarte iubită”

Dana Rogoz, mesaj emoționant pentru tatăl ei

Dana Rogoz, una dintre cele mai apreciate actrițe din România, și-a deschis sufletul și a vorbit despre una dintre cele mai importante persoane pe care le-a pierdut: tata. Acesta ar fi împlinit vârsta de 71 de ani, iar vedeta a scris câteva rânduri emoționante, alături de câteva fotografii în care erau cu zâmbetul pe buze. Cunoscuta actriță a recunoscut că deși au trecut 11 ani de la decesul acestuia, este mai prezent ca niciodată în gânduri și discuții.

“Azi sa știți că ar fi fost ziua tatălui meu. Ar fi împlinit 71 de ani. Ultimele 11 aniversări au fost precum aceasta… în absență. Sau poate se cade să pun cuvântul aniversări în ghilimele. De fapt, și absența tot în ghilimele. Mai ales că ești în continuare cât se poate de prezent în gândurile mele, în conversațiile cu frații mei, cu Radu, cu prietenii mei, dar și cu nepoții tăi.

Și continui să fii cumva prezent prin mine, căci descopăr că îți semăn în foarte multe privințe. M-am schimbat de când ți-am făcut ultimul tort, la 60 de ani. Tortul ăla de morcovi, cu mai puțin zahar adăugat. M-am schimbat mult de atunci, tata, am parcă altă viață, în alt ritm, trăiesc altfel! Dar parcă simt mai mult lucrurile cum le simțeai tu. Am căpătat cinismul tău. E jale, tata.

Nici nu știu dacă să iți mulțumesc sau nu pentru însușirea asta, iată, moștenită! Mă rog, după cum vezi, ți-am moștenit și umorul. Negru.”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.

Mai mult, actrița crede că relația dintre ea și tatăl ei trece dincolode moarte, iar atunci când vorbește despre el, sentimentele capătă alte nuanțe.

“Ce ciudat. Scriu aceste rânduri pentru tine sau pentru mine? Mi-ai zis să te „pomenesc”- și a sunat prea religios și, implicit, ușor nefiresc venind de la tine. Dar ți-am promis că o voi face, atunci când ne-am luat „la revedere” în spital. Așa că probabil că asta e unul dintre motivele pentru care, de 2 ori pe an, povestesc oamenilor despre tine.

Dar o fac și pentru mine. Și văd cum se schimbă relația noastră, cum se schimbă relația mea cu absența ta, cum sentimentele capătă nuanțe și cum se instalează încet- încet o acceptare. Dorul, în schimb, nu trece. Și te lovește mai tare în astfel de zile. Era cât pe ce să închei cu „La mulți ani”. Doamne, ce absurd. Dar o să îmi urez mie, totuși, în încheiere, „La Mulți Ani”cu cât mai multe amintiri încă nealterate, neîncețoșate, nepierdute cu tine.”, a mai scris ea.

Citește și: GALERIE FOTO Dana Rogoz, despre prima noapte petrecută în familie în casa de la Viscri: „De la o ruină, avem acum o casă. Am făcut focul în sobă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT