Dăncilă anunţă noi proiecte: Bancă naţională de celule stem, două spitale regionale, Aeroportul Bucureşti Sud

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, opt proiecte de investiţii care vor fi realizate în parteneriat public privat, printre care construirea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, a două spitale regionale, a Aeroportului Bucureşti Sud şi un nou complex turistic de schi în masivul Făgăraş, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
Alina Costache
28 iun. 2018, 12:28
Dăncilă anunţă noi proiecte: Bancă naţională de celule stem, două spitale regionale, Aeroportul Bucureşti Sud

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a oferit joi detalii despre cele opt proiecte strategice de investiţii care urmează să fie realizate în parteneriat public – privat, făcând referire la Aeroportul Bucureşti Sud, construirea a două spitale regionale, a unei fabrici de mijloace de transport electrice şi a unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem.

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o hotărâre de guvern, practic al doilea pachet de investiţii strategice, ce urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public – privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, a arătat el, la Palatul Victoria.

Printre cele opt proiecte de investiţii strategice prevăzute în hotărârea de guvern se numără şi construirea Aeroportului Bucureşti Sud, care va putea deveni un punct de tranzit în deplasările pasagerilor către regiunile Asia, Pacific, dar şi spre Europa sau America.

„Dimensiunea aeroportului va trebui proiectată pentru un trafic de aproximativ 30 de milioane de pasageri, pe o suprafaţă desfăşurată de maximum 600 de hectare şi să fie dotat cu cel puţin două terminale. În măsura în care se vor identifica asemenea suprafeţe la autorităţile locale, aceste autorităţi pot participa la constituirea societăţii de proiect”, a explicat Nelu Barbu.

Un alt proiect se referă la amenajarea complexă a râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie. Este vizat în principal transportul de mărfuri, dar şi de pasageri, prin realizarea unei căi navigabile între Bucureşti şi Dunăre.

„De asemenea, sunt avute în vedere şi alte beneficii, cum ar fi producerea de energie electrică, irigaţii, protecţia împotriva inundaţiilor, turism, piscicultură sau ecologizare”, a precizat el.

Canalul magistral Siret Bărăgan presupune asigurarea resurselor de apă pentru executarea sistemelor de irigaţii destinate unei suprafeţe de aproximativ 475.000 de hectare, din care 80% nu beneficiază în prezent de sisteme de pompare.

„Canalul ar trebui să aibă o lungime totală de 190 de kilometri, din care primul tronson amplasat pe teritoriul judeţului Vrancea, care are o lungime de 50 de kilometri şi din care s-au început lucrări pe 11 kilometri – deja 5,7km din ei sunt funcţionali – al doilea tronson cu lungime de 140 de kilometri va traversa judeţele Buzău şi Ialomiţa, până la acumularea Dridu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Alt proiect vizează construcţia unei fabrici de autovehicule şi autobuze electrice.

„Ar face posibilă punerea în practică a unor deziderate, mult mai uşor şi cu costuri mult mai mici, prin dezvoltarea de noi metode, implicit de noi tehnologii, pentru realizarea de vehicule cu propulsie alternativă, care în prezent încă se confruntă cu constrângeri tehnice. Suprafaţa necesară pentru acest obiectiv, respectiv pentru hale, depozite şi piste de încercare, este de minimum zece hectare. Se are în vedere localizarea acestui obiectiv într-o zonă mai puţin dezvoltată, dar în apropiere de Bucureşti, respectiv pe o rază de cel mult 100 de kilometri”, a precizat Barbu.

În ceea ce priveşte proiectul care vizează construirea şi operarea în parteneriat public – privat a unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, proiectul se referă la realizarea sau dezvoltarea a cel puţin zece centre regionale pentru transfuzii sanguine.

„Se are în vedere această soluţie în contextul în care în ultimul an România s-a confruntat cu dificultăţi în asigurarea derivatelor din plasmă, în special de imonoglobulină”, a menţionat acesta.

Spitalul regional Timişoara va deservi partea de vest a României, „cu o platformă complexă de investigaţii şi intervenţii terapeutice, clinice şi paraclinice, care va asigura asistenţă medicală pentru cazurile medicale complexe”. Spitalul regional Brăila-Galaţi se va construi între cele două oraşe, având o capacitate de 800 – 1.000 de paturi, fiind dotat cu heliport şi elicopter pentru urgenţe, precum şi clinici de specialitate şi centre de dotare.

Un alt proiect prevede realizarea unui nou complex turistic pentru schi în masivul Făgăraş, incluzând 150 km de pârtii cu instalaţiile aferente şi dezvoltarea unor staţiuni la cota 700 de metri, la baza pârtiilor de schi şi sanie, cu capacităţi de cazare de peste 50.000 de locuri. Turiştii vor avea posibilitatea să folosească mijloacele de transport personale în zona domeniului de schi. 

_______________

„Astăzi adoptăm cel de-al doilea pachet de investiţii strategice care vor fi realizate în parteneriat public privat. În şedinţa din 24 mai, anul acesta, am aprobat primele cinci proiecte. Astăzi aprobăm încă opt proiecte strategice de investiţii, care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public privat”, a anunţat Viorica Dăncilă.

Ea a menţionat că unul dintre cele opt proiecte este construirea şi operarea în parteneriat public privat a unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem.

Premierul a spus că alte proiecte vizează construirea a două spitale regionale: Timişoara şi Brăila-Galaţi.

„Celelalte cinci proiecte vizează amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie, construirea Aeroportului Bucureşti Sud, canalul Siret-Bărăgan, construcţia în parteneriat public privat a unei fabrici de mijloace de transport electrice şi un nou complex turistic de schi în masivul Făgăraş”, a precizat Viorica Dăncilă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT