Dăncilă, despre măsurile CE pentru consolidarea statului de drept: O abordare corectă, se aplică tuturor statelor Uniunii Europene

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că propunerea Comisiei Europene de a susţine introducerea unui mecanism de monitorizare a statului de drept în toate ţările europene reprezintă "o abordare corectă", având în vedere că se aplică tuturor statelor membre, nu numai României şi Bulgariei, cum este MCV.
Filip Stan
20 iul. 2019, 19:34
Dăncilă, despre măsurile CE pentru consolidarea statului de drept: O abordare corectă, se aplică tuturor statelor Uniunii Europene

„Este bine, este bun faptul că este o abordare care nu este specifică doar câtorva state, este o abordare la nivel european care se va aplica tuturor statelor membre. Ne uităm acum la Mecanismul de Cooperare şi Verificare care este aplicat doar României şi Bulgariei. Eu cred că atunci când se ia o măsură la nivel european trebuie ca acea măsură să vizeze toate statele membre. Eu sunt convinsă că toţi avem obligaţii în calitate de stat membru al Uniunii Europene, dar avem şi oportunităţi în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Cred că această abordare a preşedintelui Comisiei Europene este corectă pentru că este o măsură care vizează toate toate statele”, a afirmat Dăncilă, într-o conferinţă de presă.

Întrebată ce ar trebui să facă România pentru ridicarea MCV, Dăncilă a spus că Guvernul va avea discuţii cu Comisia Europeană în acest sens, menţionând că dialogul este important.

„După alegeri am discutat cu fostul preşedinte al Comisiei Europene, cu fostul prim vicepreşedinte al Comisiei Europene despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am spus că noi avem foarte mare deschidere şi că trebuie să discutăm despre fiecare punct în parte. Dar aceste discuţii nu cred că trebuie purtate doar cu Ministerul Justiţiei. Sunt discuţii care vizează magistraţii, sunt discuţii în care trebuie să avem părerea şi a judecătorilor şi procurorilor şi asociaţiilor magistraţilor pentru a putea pune anumite puncte în aplicare sau la anumite puncte să explicăm de ce nu putem implementa acel aspect din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar cred că este foarte important dialogul şi Guvernul României va avea un dialog cu Comisia Europeană legată şi de acest aspect, dar şi de alte aspecte referitoare la această cooperare”, a adăugat Viorica Dăncilă, conform Agerpres.

Comisia Europeană (CE) a propus miercuri o serie de măsuri menite să consolideze statul de drept în UE, printre care realizarea unui raport anual privind statul de drept care va viza toate statele membre UE şi modificarea procedurii de infringement pentru a putea solicita măsuri provizorii şi proceduri accelerate atunci când consideră necesar. CE îşi propune să aprofundeze monitorizarea evoluţiilor legate de statul de drept şi va invita toate statele membre să se implice într-un schimb reciproc de informaţii şi într-un dialog, inclusiv prin intermediul unei reţele de puncte naţionale de contact.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce egalul Craiovei cu Getafe este de fapt o victorie. Ce l-a impresionat pe Ștefan Beldie în meciul cu spaniolii
Capital.ro
Românii cu repartitoare pe calorifere trebuie să fie atenți la aceste greșeli. Cum pot evita facturile mari la încălzire în iarna 2026–2027
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT