Dăncilă, la concertul de încheiere a mandatului Preşedinţiei României la Consiliul UE: Am făcut dovada maturităţii României europene

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri seară, la concertul de gală organizat cu ocazia încheierii mandatului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, că există toate motivele pentru a sărbători, întrucât ţara noastră a obţinut ce şi-a propus şi a avut una dintre cele mai apreciate preşedinţii.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 17:01
Dăncilă, la concertul de încheiere a mandatului Preşedinţiei României la Consiliul UE: Am făcut dovada maturităţii României europene

„Astăzi, la aproape două săptămâni de la încheierea formală a mandatului nostru, putem spune cu mândrie că avem toate motivele să sărbătorim: am obţinut ce ne-am propus, am dovedit eficienţă, performanţă, echilibru şi am oferit una dintre cele mai apreciate preşedinţii la nivel european. Am demonstrat că România a abordat acest mandat, înainte de orice, ca pe o misiune în slujba cetăţenilor europeni. Am construit toate acţiunile noastre în jurul conceptului de coeziune. Am lucrat în acest spirit şi am reuşit să obţinem rezultate importante, calitativ şi cantitativ, pentru cetăţenii europeni şi să menţinem unitatea în susţinerea proiectului european”, a spus Dăncilă, în discursul ţinut vineri seară, la Ateneul Român.

Ea a spus că Preşedinţia română a consolidat dimensiunea socială a Uniunii Europene, pentru că o Europă puternică este a cetăţenilor prosperi, cărora le sunt asigurate şi respectate drepturi egale.

„Am pus în centrul acţiunilor noastre coeziunea pentru că succesul Uniunii Europene este succesul fiecărui stat membru, al fiecărei regiuni, al fiecărei comunităţi. O Europă dezvoltată asigură tuturor oportunităţi egale şi acces neîngrădit la resurse. Am militat pentru mai multă solidaritate în comunitatea europeană pentru că într-o Europă pregătită să facă faţă cu succes schimbărilor, nimeni nu trebuie lăsat în urmă”, a afirmat Dăncilă.

Ea a adăugat că au fost readuse în prim plan valorile sociale fundamentale ale comunităţii europene, care unesc şi ţin aproape peste 500 de milioane de cetăţeni, pentru că o Europă puternică este cea care îşi consolidează fundaţia.

„Provocările au fost multiple: dosare cu mize deosebit de importante, negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual şi procesul Brexit, un moment de cotitură pentru Uniunea Europeană. Principiul de bază, firul roşu care ne-a ghidat constant în abordare şi în modul de rezolvare a dosarelor aflate în lucru, a fost coeziunea. Bilanţul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene este unul impresionant: 90 de dosare închise în primele trei luni de mandat, 84 de concluzii ale Consiliului Uniunii Europene adoptate, numeroase decizii pe care am obţinut consensul. Toate, realizate în aproximativ 2500 de reuniuni”, a susţinut Dăncilă.

Potrivit acesteia, este vorba despre dosare emblematice pentru proiectul european şi cu rezultate şi impact direct asupra vieţii cetăţenilor europeni în domenii importante: social, energetic, economico-financiar, digital, mediu şi schimbări climatice, agricultură, valori şi libertăţi europene, combaterea dezinformării.

„Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene şi-a realizat priorităţile cuprinse în programul de lucru şi obiectivele fixate, toate dedicate avansării agendei europene, în spiritul abordării unitare, coezive şi inclusive pe care ne-am asumat-o la preluarea mandatului. Am făcut dovada maturităţii României europene şi am oferit rezultate peste aşteptări, într-un context european complicat. Rezultatele obţinute deschid oportunităţi noi pentru România. Avem acum o poziţie consolidată la nivel european. Este unul dintre marile câştiguri ale României ca stat membru al Uniunii Europene. Guvernul a acţionat cu maximă seriozitate şi implicare deplină şi, împreună cu partenerii europeni şi cu echipele de experţi am reuşit să dăm substanţă agendei europene şi interne”, a declarat premierul Dăncilă.

Conform acesteia, România a avut o Preşedinţie de succes, „şi nu o spunem numai noi”.

„Partenerii noştri europeni apreciază rezultatele noastre şi bilanţul pro-european, bogat, realizat de Guvernul României, alături de echipa de diplomaţi, experţi şi negociatori profesionişti. Românii pot fi mândri, ne-am ridicat la înălţimea provocării. Modul eficient în care am condus lucrările Consiliului dovedeşte că România are capacitatea să exercite credibil, cu profesionalism şi dinamism cele mai importante atribuţii în cadrul Uniunii Europene. Mă bucur că am reuşit să aducem proiectul european mai aproape de cetăţenii români şi că am dovedit partenerilor noştri potenţialul României europene”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Ea le-a mulţumit miniştrilor, echipelor din ministere şi din toate instituţiile implicate, echipei Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, membrilor Parlamentului României, colegilor din administraţia locală, voluntarilor, pentru efortul şi dedicarea dovedite în aceste luni extrem de intense.

„Am dovedit că poporul român crede cu tărie în valorile europene şi în viitorul nostru comun, că România are forţa, resursele şi oamenii capabili să aducă plus valoare proiectului european şi să promoveze drepturile tuturor cetăţenilor europeni. Am scris o pagină importantă a istoriei europene a României! Am reuşit acest lucru împreună, echipa europeană a României şi partenerii noştri europeni, şi am dovedit din nou că împreună suntem puternici!”, a încheiat Dăncilă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT