Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul german la Bucureşti. Accentul a fost pus pe dezvoltarea dialogului politic şi cooperării economice

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, într-o vizită de curtoazie, în cadrul discuţiilor accentul fiind pus pe interesul comun pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a dialogului politic şi a cooperării economice dintre cele două state.
Filip Stan
22 feb. 2018, 16:36
Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul german la Bucureşti. Accentul a fost pus pe dezvoltarea dialogului politic şi cooperării economice

Prim-ministrul Dăncilă a subliniat că relaţiile excelente dintre România şi RF Germania se bazează şi pe strânse legături interpersonale, atât din perspectiva etnicilor germani din România, cât şi a contribuţiei originarilor germani din România stabiliţi în Germania.

În cadrul întrevederii, premierul român a menţionat că Germania este primul partener comercial al României şi al doilea mare investitor în economia noastră naţională şi şi-a exprimat deschiderea faţă de iniţierea unui dialog cu reprezentanţii companiilor germane.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat că se doreşte o cooperare intensă în domeniul cercetării şi producţiei pentru promovarea electromobilităţii şi a stocării de energie, dar şi în domeniul digitalizării.

Totodată, se arată în comunicat, şeful Executivului a subliniat că doreşte continuarea şi intensificarea colaborării pentru pregătirea forţei de muncă în sistem dual, la nivelul tuturor regiunilor din România.

„Referindu-se la preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2019, demnitarul român a oferit asigurări că ţara noastră va acţiona ca un partener activ şi constructiv, având ca premisă o abordare unitară, pro-europeană, care este susţinută atât la nivelul autorităţilor române în ansamblu, cât şi al cetăţenilor”, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, pe agenda discuţiilor au figurat, de asemenea, cooperarea sectorială dintre cele două state şi importanţa unei cooperări româno-germane aprofundate în plan european.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT