Dăncilă spune că a discutat cu Juncker despre remanieri: Mi-a spus că această situaţie nu poate să continue

Premierul Viorica Dăncilă a spus că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, despre remanierea miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor, iar acesta ştia situaţia. "Mi-a spus că această situaţie nu poate să continue, i-am explicat că aşteptăm o decizie din partea preşedintelui României", a afirmat Dăncilă.
Ionela Marcu
05 dec. 2018, 21:53
Dăncilă spune că a discutat cu Juncker despre remanieri: Mi-a spus că această situaţie nu poate să continue

„Am avut o discuţie în cadrul Colegiului Comisarilor, chiar în această zi, şi am discutat despre priorităţile preşedinţiei, despre cooperarea cu Comisia Europeană, despre stadiul pregătirilor. Am abordat subiecte punctuale de pe agenda europeană, am discutat despre priorităţile noastre, despre viitorul Uniunii Europene, despre Summit-ul de la Sibiu, despre ambiţiile, dar şi realitatea existentă la nivel european şi am constatat nu cu surprindere, chiar cu bucurie că suntem pregătiţi, sunem apreciaţi şi pentru prima dată avem o apreciere atât de realistă bazată pe pregătirea noastră în ceea ce priveşte preluare preşedinţiei”, a declarat Dăncilă, la Antena 3.

Dăncilă a afirmat că preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker i-a spus că este pentru prima dată când un prim-ministru vine de patru ori ca să vorbească despre preluarea preşedinţiei, „ceea ce arată seriozitatea cu care am tratat acest examen pe care îl dă România”.

„(…) patru dintre comisari au spus că vor să se simtă români pe timpul preşedinţiei, ceea ce pentru noi este o garanţie a susţinerii de către Comisia Europeană”, a spus Dăncilă, menţionând căunii dintre ei chiar au încercat să vorbească în limba română.

Premierul a spus că, înainte de întâlnirea cu Colegiul Comisarilor, a avut o întâlnire cu secretarul general al Consiliului European.

„Am discutat despre probleme de organizare, logistice, despre modul în care trebuie să se desfăşoare interacţiunea dintre miniştrii cabinetului şi instituţiile europene şi şi secretarul general a fost mulţumit de modul în care Executivul a abordat problema preşedinţiei rotative, de modul în care s-a pregătit, de modul în care fiecare are pe masă dosarul, de modul în care vrea să gestioneze fiecare raport din dosarul său”, a afirmat Dăncilă.

Întrebată ce aşteptări are de la România, premierul a spus: „O primă aşteptare este înţelegerea acestui examen, acestui poiect naţional aş putea spune pentru România. Deţinem pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, aceasta revine unui stat membru odată la 14 ani, suntem într-o perioadă complicată din punct de vedere european, trebuie să răspundem la provocări pe care Uniunea Europeană nu le-a mai avut până în acest moment, ceea ce presupune o implicare a tuturor celor care îşi pot spune cuvântul”.

Dăncilă a mai spus că, în opinia sa, preşedinţia rotativă nu va fi influenţată de către MCV. Ea a vorbit, în acest context, despre promisiunea preşedintelui Comisiei Europene ca, până la sfârşitul mandatului său, România nu va mai avea această „monitorizare discriminatorie – pentru că e aplicată doar Bulgariei şi României – şi MCV-ul va fi ridicat”.

Referitor la situaţia celor doi miniştri ale căror numiri nu au fost făcute, Dăncilă a spus: „Am fost primiţi cu foarte multă căldură, foarte multă deschidere şi cu foarte multă speranţă că vom reuşi să avem rezultate bune. În plenul Colegiului Comisarilor nu s-a discutat acest lucru, dar acest aspect l-am discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ştia despre această situaţie, mi-a spus că această situaţie nu poate să continue, i-am explicat că aşteptăm o decizie din partea preşedintelui României, că s-a spus că această decizie va veni după 1 Decembrie, suntem în data de 5 dececembrie, deci cred că până acum trebuia să avem ori o explicaţie a faptului că nu sunt nominalizate persoanele – aşteptăm explicaţia şi pentru faptul că prima propunere a fost respinsă, dar în acelaşi timp mai multă responsabilitate. Guvernul, am spus că fiecare membru al guvernului are dosarul cu priorităţile europene, cu ceea ce trebuie să aibă în vedere… gândiţi-vă cât de neplăcut este ca în două domenii importante – dezvoltare regională şi transporturi – unde ştim că sunt probleme (…) să schimbăm miniştrii pe parcursul mandatului nostru”.

Ea a spus că este neplăcut ca un ministru să ia legătura cu preşedintele sau cu raportorul pe anumite dosare importante, iar apoi ministrul să fie schimbat.

„Eu sper, am făcut şi un apel către domnul preşedinte Klaus Iohannis să facă aceată nominalizare cât mai rapid pentru că dincolo de această luptă politică, dincolo de interesul personal, avem o responsabilitate pentru România, prin preluarea preşedinţiei şi prin a arăta seriozitate, implicare şi voinţă din partea tuturor pentru a avea o bună preşedinţie” a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că va fi sesizată Curtea Constituţională dacă nu se va face nominalizarea, dar până se va judeca va dura, ceea ce înseamnă o întârziere.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Răzvan Lucescu a răbufnit în Grecia: „Tatăl meu s-a lovit de oameni lipsiți de caracter! Finalul vieții lui a fost unul complicat”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?