Dănciulescu garantează pentru un jucător al lui Dinamo: Va fi vedeta echipei sezonul acesta

Atacantul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, miercuri, că după plecarea lui Marius Alexe la Sassuolo, garantează că mijlocaşul Cosmin Matei va fi cel mai bun jucător al "câinilor" în noul sezon.
Daniel Spătaru
17 iul. 2013, 11:28
Dănciulescu garantează pentru un jucător al lui Dinamo: Va fi vedeta echipei sezonul acesta

„Cosmin Matei cu siguranţă va fi cel mai bun jucător al nostru din acest sezon, asta v-o garantez. E un jucător care a crescut enorm şi îmi pun mari speranţe în el şi alţi tineri. Are şi numărul 10 acum şi să-şi facă treaba pe teren în folosul echipei, pentru că echipa este mult mai importantă. Filip sperăm să fie o surpriză plăcută, Curtean a devenit o certitudine, mai e şi Rotariu„, a spus Ionel Dănciulescu într-o conferinţă de presă, citat de agenţia Mediafax.

Ionel Dănciulescu a afirmat că îi era dor să joace la Timişoara, unde Dinamo va întâlni pe ACS Poli, în prima etapă a Ligii I, şi a precizat că se aşteaptă la o partidă dificilă. „Avem un meci greu vineri, e mai puţin importantă forma Stelei. Mai sunt trei meciuri până la întâlnirea directă. Pe noi ne interesează meciul de vineri, noi ne-am pregătit foarte bine în Anglia şi suntem încrezători în acest început de sezon cu toate că jucăm pe un teren unde nu suntem atât de bine primiţi, dar asta ne motivează.

Chiar mi-era dor să joc la Timişoara şi la Craiova, pentru că erau stadioane unde jucam împotriva a 30-40.000 de spectatori. E motivant şi tot timpul am avut câştig de cauză. E destul de greu să ai ritmul din timpul sezonului şi e greu împotriva unei nou-promovate, pentru că ei vor să demonstreze că nu au ajuns degeaba în prima ligă„, a completat Dănciulescu.

Atacantul crede că Dinamo are un lot destul de bun şi a menţionat că îşi propune ca în noul sezon să fie util echipei şi să-i ajute cu sfaturi pe jucătorii mai tineri. „S-a încropit cât de cât un nucleu al echipei, cu una-două-trei plombe care au venit pe parcurs, dar cred că formăm o echipă destul de bună. Mai este mult de muncă, dar avem jucători tineri care vin din urmă”, a completat Dănciulescu.

„Îmi propun să fiu util echipei şi să o ajut. Nu este obligatoriu să joc, nu este niciun fel de problemă. Încerc să îi ajut pe cei mici cu ceea ce am învăţat în cariera mea de fotbalist. Mă responsabilizează şi mă motivează pentru a fi mult mai bun şi de acum înainte, chiar dacă am o vârstă. Singurul meu inconvenient e vârsta, în rest nu mi-e frică de nimic. Suntem conştienţi că suntem într-o perioadă de reconstrucţie„, a explicat Dănciulescu.

Ionel Dănciulescu a precizat că Marius Alexe va reuşi să se impună la Sassuolo datorită ambiţiei pe care o are. „Am mai vorbit cu Alexe. Mă bucur pentru el că a reuşit să plece. Este o pierdere pentru echipă. Era unul dintre cei mai buni jucători ai noştri. Se simte bine şi asta e cel mai important. Când pleci într-un loc cu inima împăcată şi cu sufletul deschis nu are cum să nu-ţi reuşească. El este un tip ambiţios şi cu siguranţă va reuşi să se impună”, a explicat Dănciulescu.

El consideră că portarul Cristian Bălgrădean nu ar trebui să fie dezamăgit că nu a reuşit să se transfere la Standard Liege, deoarece este un jucător tânăr şi va mai avea oferte în viitor. „Îmi pare rău pentru el că nu a reuşit transferul, dar nu este un capăt de ţară. Este tânăr, are tot drumul înainte şi vor mai fi echipe interesate de el. Important e ca el să fie cu gândul aici, să joace bine şi totul e posibil„, a conchis Dănciulescu.

Dinamo va debuta în noul sezon al Ligii I, vineri, în deplasare, de la ora 20.45, contra echipei ACS Poli Timişoara.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România