Daniel Baciu, anunţul momentului pentru pensionarii nemulţumiţi de deciziile de recalculare

Daniel Baciu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că aceasta a fost cea mai amplă reformă făcută în sistemul public de pensii în ultimii 50 de ani. 
Alina Costache
22 aug. 2024, 17:24
Daniel Baciu, anunţul momentului pentru pensionarii nemulţumiţi de deciziile de recalculare

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunţat că au fost transmise peste 4,1 milioane de decizii către pensionarii, de vineri şi până astăzi. El a menţionat că 11.500 de persoane s-au adresat caselor de pensii după primirea acestor decizii, iar în 1.090 de cazuri se impune reviziurea deciziilor de recalculare.

Vreau să vă spun că această reformă în sistemul public de pensie este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, cel puţin în ultimii 50 de ani. Ea a vizat efectiv recalcularea a peste 4,8 milioane de dosare de pensie.  A fost un proces foarte amplu şi laborios care s-a întins pe aproape trei ani. Am reuşit să verificăm în primul rând toate dosarele. Vreau să vă spun că în casele teritoriale de pensii sunt dosare în plată de peste 35 şi chiar 40 de ani în plată. Nici nu exista tehnică de calcul la vremea respectivă. A trebuit toate aceste dosare să le aducem într-un format electronic de ultimă generaţie, practic am făcut şi digitalizarea acestor dosare din sistemul public de pensii”, a afirmat Daniel Baciu.

Simona-Bucura Oprescu, despre recalcularea pensiilor ce i-a dezamăgit pe vârstnici. ”Sunt convinsă că aceștia simt că li s-a făcut dreptate. Toți acești pași i-am făcut cu gândul la pensionari!”

El a menţionat că până în prezent au fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii.

Vreau să vă spun că până în prezent au  fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii. Este cifra pe care am primit-o de la Companiei Naţionale Poşta Română. S-a solicitat în guvern ca să dăm o situaţie cu privire la numărul de pensionari care ni s-au adresat în această perioadă, fie prin audienţele pe care colegii mei le-au asigurat zi de zi, fie prin birourile de relaţii cu publicul, existente în fiecare casă teritorială de pensie, fie chiar transmise în format electronic. Vreau să vă spun că aceşti pensionari sunt îndreptăţiţi să primească aceste informaţii şi este normal şi firesc ca în această perioadă să avem o afluenţă mai mare de pensionari la casele teritoriale de pensii, pentru că este o lege nouă, aşa s-a întâmplat de fiecare dată când s-a schimbat o lege în sistemul public şi oamenii sunt dornici să afle toate informaţiile cuprinse în această decizie de recalculare”,   a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Pensii 2024. Data când intră pensiile pe card în septembrie 2024, poştaşul aduce plicuri mai grele pentru aproape 4 milioane de români

El a adăugat că au fost găsite până acum peste o mie de cazuri în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare.
De vineri, de când am început procesul de transmitere a acestor decizii de pensionare către pensionari, şi până astăzi am avut la nivel naţional un număr de 9.170 de audienţe pe care colegii mei le-au acordat pensionarilor în această perioadă. Pe lângă aceste audienţe am avut sesizări la birourile de relaţii cu publicul, cât şi în formă electronică, încă aproape 2400 de asemenea cerinţe.  Dacă vedeţi este vorba despre 11.500 de persoane care ni s-au adresat în diverse forme în această perioadă. Din aceste 11.500 de persoane am găsit un număr de 1.000 de cazuri, 1.090 de cazuri, în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare, reprezentând un procent de 0,024% din aproape 4,6 milioane de decizii pe care le-am emis în prezent. Deci procentul este foarte, foarte mic. Restul pensionarilor care ni s-au adresat la casele teritoriale de pensii au plecat, au fost lămuriţi, puteţi să verificaţi chiar dacă mergem acolo la orice casă teritorială de pensii, veţi vedea că nu mai este niciun pensionar. De obicei avem o afluenţă la prima oră a dimineţii, până la prânz lucrurile se rezolvă. Toată lumea primeşte informaţiile necesare”, a mai transmis Daniel Baciu.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Țara unde salariul minim este de 1 dolar. Supraviețuirea a devenit aproape imposibilă pentru mulți dintre locuitori
Capital.ro
Lege pentru românii care stau la oraș. Trebuie să ai cel puțin 10 metri de vecinul tău
Playtech.ro
Orașul din România cu cele mai multe credite ipotecare. Românii cu Brașov sau București sunt mai precauți la investiții imobiliare
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o stradă din Calafat
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
De ce s-a întîlnit Călin Georgescu cu Ionel Rusen. Îi leagă un dosar DIICOT de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane euro
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mesajele disperate ale tinerei din Timișoara, înainte ca șoferul de ride-sharing să provoace accidentul sângeros: „I-a fost frică, s-a speriat”
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
ANAF impune măsuri pentru românii care organizează nunți, botezuri și aniversări!
stirilekanald.ro
Georgiana și Cătălin, tinerii care și-au pus capăt zilelor pe A1, s-au logodit cu puțin timp înainte să recurgă la gestul extrem. Fata a postat imaginile: „Ești regele meu. Te voi iubi toată viața!”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect