Daniel Balaş critică ipocrizia românilor în contextul cutremurului din Turcia: „Omul trebuie să fie prins între plăci de beton ca să credem că-l doare, pe cel prins în probleme sufleteşti nu-l credem”

Daniel Balaş nu-şi ascunde indignarea atunci când vine vorba despre ipocrizie. El vorbeşte despre oamenii care „mor” zilnic în jurul nostru, dar a căror moarte, fiind sufletească, şi nu fizică, nu ne impresionează.

Daniel Balaş: „Moartea nu doare, viaţa doare”

Fostul preot este de părere că oamenii ar trebui să manifeste milă şi pentru semenii aflaţi în depresie, pentru cei copleşiţi de necazuri, a căror suferinţă, chiar dacă nu se vede cu ochiul liber, este la fel de mare ca a celor care suferă fizic.

„Pe mine m-a frapat un singur lucru: cum noi, oamenii, devenim foarte miloşi când vine vorba de suferinţa fizică, de moartea trupească. Toată lumea şi-a schimbat poza la profil, toţi au pus videoclipuri cu copii prinşi sub ziduri, cu oameni care plângeau sub dărâmături şamd. Şi-am ajuns la concluzia că noi suntem precum Toma Necredinciosul. Până nu vedem, nu credem.

Sunt atâţia oameni prinşi în probleme sufleteşti şi necazuri, şi bănci, şi divorţuri, şi neajunsuri sufleteşti şi nu-i băgăm în seamă. Trebuie ca omul să fie prins între fiare sau între ziduri ca noi să-l credem că-l doare. Sunt atâţia morţi care umblă printre noi şi nu ne dăm seama. Dar nu-i credem.

Alte articole

Cutremur cu magnitudine 4.5, urmat vineri de o replică de magnitudine 3.9. Populaţia este panicată

Cutremur violent în Turcia, urmat de replici. A fost panică mare, peste 150 de oameni au ajuns la spital după ce au sărit de la etaj

Citeste si Fostul preot Daniel Balaş, despre reîncarnare. Adevărul pe care Biserica îl ţine ascuns de secole: „Dacă negi reîncarnarea, crezi într-un Dumnezeu extrem de nedrept”

Vine un om şi ne spune că-l doare sufletul, că e în patima băturii de zeci de ani şi nu-şi mai revine. Cei care au fost prinşi între ziduri au suferit o oră, două, trei şi au murit. Sau mulţi nici nu au apucat să sufere. Moartea nu doare, viaţa doare.

Doare viaţa de te termină când eşti băgat în necazuri până la gât, în bănci şi nu mai reuşeşti să le mai achiţi. De ce trebuie să sufere omul fizic ca să-l credem_ (…) De oamenii aflaţi în depresie, de oamenii pe care i-au bătut problemele, de oamenii pe care-i bat viciile în fiecare secundă a vieţii lor şi gândurile negative nu ne interesează şi pe ăia nu-i credem (…)”, spune fostul preot în cel mai recent clip postat pe reţelele sociale.

Fostul preot, despre comportamentul românului în faţa dramelor: „Nu vă mai lăsaţi afectaţi doar de moartea trupească!”

„Să nu mai fim formalişti, făţarnici de doi bani. Aoelu, suferă ăla, e la spital, a ajuns să se opereze. Aoleu, ălălalt e prins între fiare, sărăcuţul, nu ştiu dacă mai scapă. Aoleu, cutremur, au murit mii de oameni. În România, în ultimii 30 de ani, au murit milioane de copii. Avortaţi. N-am auzit o mamă să se vaite (…)

Citeste si Fostul preot Daniel Balaş desfiinţează parastasele: „Doar fală şi mândrie, nu ajută decât la şmecherie”. Care sunt singurele două lucruri care ajută cu adevărat sufletele celor răposaţi

Să ne ferească Dumnezeu să murim sufleteşte. Aia e cea mai grea moarte. Dacă ai murit sufleteşte, poţi să ai 100.000 de super-caruri, 100.000 de femei frumoase şi toţi banii din lume că nu te mai bucuri. Mergi, te-ai urcat în super-car sau în vila ta din Primăverii sau de pe lacul nu ştiu care şi nu mai simţi pentru că eşti mort sufleteşte. Dacă vine un om la tine şi-ţi spune că îl doare sufletul, să laşi toată treaba, căci are necaz mare. Aşa cum vezi un om accidentat şi ai pus mâna pe telefon şi ai sunat la 112, aşa când vine unu la tine cu problemele lui interioare, să laşi totul deoparte că e în primejdie mare. Dacă nu îl salvezi, e posibil să moară.

Eu nu-l bag în seamă, ăla nu-l bagă în seamă, popa nu-l bagă în seamă, nici pe psiholog nu-l interesează, pe părinţi nici atât, moare ăla sufleteşte. Moare ăla, moare ăla, moare ălălalt şi uite aşa o societate de morţi. Roboţei.

Nu vă mai lăsaţi afectaţi doar de moartea trupească!„, îşi încheie Daniel Balaş discursul.