Daniel Constantin: Este cazul să punem punct unei situaţii care trenează în USL

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, a afirmat luni că a venit momentul să se pună capăt unei situaţii care trenează de ceva timp în cadrul USL şi care duce la destabilizarea alianţei, potrivit lui acesta fiind motivul reuniunii de urgenţă a conducerii USL.
Filip Stan
07 oct. 2013, 07:46
Daniel Constantin: Este cazul să punem punct unei situaţii care trenează în USL

Constantin a precizat că nu există o opinie majoritară pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, deşi acest lucru s-a discutat atât în spaţiul public, cât şi în interiorul partidului.

„Nu cred că vom propune lucrul acesta, e un lucru care s-a discutat dar nu există niciun fel de opinie majoritară până acum. (…) Eu cred că azi e cazul să punem punctul unei situaţii care trenează de ceva timp şi care cred că duce la decredibilizarea USL. Trebuia să avem această întâlnire de urgenţă, o avem astăzi şi cred că azi e cazul să punem punct acestor situaţii”, a arătat liderul PC, citat de Agerpres.

În opinia acestuia, atacurile la centru din ultima perioadă reprezintă oarecum o întoarcere în timp, în anii care marcau începutul constituirii USL, când în teritoriu existau de asemenea atacuri.

„Dacă sunt lucruri care nu s-au spus, să se spună azi în cadrul USL. Cel mai importat lucru e ca USL să se menţină unită, mă duc săptămânal în teritoriu şi aşteptările sunt foarte mari, iar principalul lucru care mi se spune este să menţinem USL unită”, a subliniat liderul conservatorilor.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România