Daniel Constantin: Ponta nu a fost de acord cu numirea lui Dragnea în funcţia de ministru de Interne

Fostul premier Victor Ponta nu a fost de acord cu numirea lui Liviu Dragnea în funcţia de ministru de Interne în primul Cabinet pe care l-a condus în calitate de premier, a declarat miercuri deputatul independent Daniel Constantin, fost partener de alianţă cu PSD în acea perioadă.
Filip Stan
14 mart. 2018, 11:04
Daniel Constantin: Ponta nu a fost de acord cu numirea lui Dragnea în funcţia de ministru de Interne

Eu nu am văzut nicio listă de miniştri înainte de discuţia pe care am avut-o la Cornu, în ziua de duminică, dacă nu mă înşel acolo au fost câteva persoane – dl Ponta, dl Crin Antonescu, dl Eduard Hellvig, dl Dragnea şi cu mine – fiecare având calităţi politice şi era normal să fim acolo să discutăm de instalarea Guvernului. E adevărat, cu o zi înainte, când am mers la Braşov, dl Ponta ne-a prezentat în mare structura, nu s-a vorbit sub nicio formă de niciun nume, numele au fost discutate duminică şi nici atunci în amănunt, pentru că era sarcina fiecărui lider de partid să meargă să obţină votul, să facă această discuţie în interiorul partidului din care face parte. A fost o discuţie foarte lungă, dar în linii mari ea a fost rezolvată în jumătate de oră vizavi de ce portofolii revin PNL, PC şi PSD. Discuţia foarte lungă a fost legată de instalarea sau nu a domnului Liviu Dragnea în funcţia de ministru de Interne. Aceasta a fost discuţia cea mai lungă în acea perioadă. Sigur că nici eu, nici Crin Antonescu nu am intervenit atunci foarte mult, era o problemă internă, e adevărat că unii încercau să tragă de partea lor pe ceilalţi care erau participanţi la discuţii. Dl Ponta nu a fost de acord cu numirea dlui Liviu Dragnea în funcţia de ministru de Interne. Au fost argumente pe care le-au discutat şi separat de noi, şi împreună”, a detaliat Daniel Constantin.

El a precizat că în discuţiile de atunci nu a existat sub nicio formă vreo discuţie referitoare la implicarea Serviciului Român de Informaţii sau a lui George Maior în desemnarea miniştrilor.

Citeşte şi: Crin Antonescu: Victor Ponta mi-a spus că a negociat cu Băsescu numirea lui Kovesi

„Nu, sub nicio formă, atunci nu a fost nicio discuţie, nici în drumul nostru spre Braşov, cu o zi înainte, când nu a participat dl Dragnea, şi nici în ziua respectivă nu s-a adus în discuţie SRI-ul sau numele George Maior. Nu a fost nicio listă, au fost lucruri pe care le-a prezentat Victor Ponta, a fost o paritate ACD – PSD care s-a pus pe masă. Postul de ministru de Interne a fost în dreptul PSD şi după aceea sigur că au început discuţiile. Dl Liviu Dragnea spunea că i se cuvine acest post, dl Ponta nu a fost de acord, deci au fost discuţii în contradictoriu pe aceasta”, a adăugat Constantin.

Potrivit lui Daniel Constantin, ceea ce se întâmplă în prezent trebuie privit „într-o cheie politică”.

„Nu există un adversar şi o temă, există lideri politici, fără să îi nominalizez, care încearcă să se credibilizeze, să îşi construiască un profil prin raportare la cineva. În perioada aceea, „duşmanul” sau adversarul politic era Traian Băsescu şi era o temă să scăpăm ţara de ceea ce a însemnat PDL şi Traian Băsescu. Acum nu-i o temă, dl Klaus Iohannis refuză, poate justificat, să intre în această dezbatere cu actualii lideri politici. Şi atunci se încearcă crearea unui adversar şi, probabil, lipirea dlui Ponta de acest adversar pe care, am văzut aseară, că dl Dragnea nu l-a definit, că nu ştie să îl definească. (…) Existau şi atunci, există şi acum această tendinţă păguboasă a unor politicieni să ia deciziile separat de alţii, să se creeze bisericuţe. Atunci a încercat dl Dragnea oarecum să securizeze relaţia cu dl Ponta, să ia numai împreună decizii, şi aşa mai departe. Dacă vă amintiţi, eu am participat la formarea guvernului PSD – ALDE. Acest guvern nu a fost stabilit în 3, aşa cum trebuia să fie stabilit: Tăriceanu – Dragnea – Constantin, a fost stabilit după o discuţie pe care au avut-o în secret Liviu Dragnea cu Călin Popescu-Tăriceanu. Aşa s-a încercat şi în perioada respectivă”, a spus deputatul independent, copreşedinte al Pro România.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Afacerea în care Zlatan Ibrahimovic a investit milioane de euro nu mai dă randament. De ce s-a ajuns în această situație
Capital.ro
S-a stins o mare voce a României. Lumea muzicii e în doliu: O voce sensibilă, puternică și un muzician desăvârșit
Playtech.ro
Explozie de cazuri de gripă în România. Un nou virus gripal se răspândește rapid, peste 3.000 de îmbolnăviri într-o săptămână
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Ea este zodia care ar putea fi cerută în căsătorie chiar de Crăciun! Cine este norocoasa horoscopului
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online