Mutare-surpriză: Daniel Morar, NUMIT de Traian Băsescu JUDECĂTOR la CCR

Mişcare surprinzătoare a preşedintelui Traian Băsescu. După ce l-a propus pentru funcţia de procuror general, însă a fost refuzat de ministrul justiţiei Mona Pivniceru, şeful statului a decis să îl numească pe Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
Iulian Tudor
25 mart. 2013, 11:24
Mutare-surpriză: Daniel Morar, NUMIT de Traian Băsescu JUDECĂTOR la CCR

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a lui Daniel Morar în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013.

Potrivit Mediafax, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea în 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numită în CCR la propunerea Camera Deputaţilor.

Biroul Permanent a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei.

În scrisoarea preşedintelui Curţii se arată că, potrivit legii 47/1992, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui, iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

Din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost propuşi de către majoritatea parlamentară Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu.

Preşedintele Traian Băsescu declara, pe 14 februarie, că i-a recomandat ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, numirea lui Daniel Morar ca procuror general, dar aceasta i-a răspuns „Niciodată”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Mădălina Ghenea a încins internetul în ziua în care FCU Craiova, echipa sa favorită, a revenit în fotbal
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Șoferii care ar putea rămâne fără permis la expirare. Ministerul Sănătății pregătește noi reguli pentru reînnoire
Adevarul
Criză la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Cum amenință seceta Sistemul Energetic al României
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Asistenta medicală Mihaela Ilie s-a stins din viață în timp ce era în concendiu la mare. S-a prăbușit în fața soțului și a copilului său
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Diana Șoșoacă, rănită într-un accident rutier în București! Europarlamentarul, dus de urgență la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România