UPDATE Ministrul Economiei, Daniel Zamfir a anunțat că a găsit, pe birou, demisia secretarului general al Ministerului, Adriana Miron. Acesta susține că nu a avut nicio discuție cu Adriana Miron.
„Am găsit pe birou, dimineața. Doamna Miron a înțeles mesajul și aici nu discutăm despre o vânătoare de vrăjitoare, că noul ministru nu vrea să lucreze cu un profesionist ca doamna Miron. Sincer, chiar nu am înțeles de ce domnul Bolojan, știind foarte bine că va pleca din funcție, că Ministerul Economiei sau ministrul Economiei va fi altul și că, evident, secretarul general al ministerului este persoana de încredere a noului ministru, a făcut acest gest”, a declarat Daniel Zamfir la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă a discutat cu aceasta, ministrul Economiei a răspuns că nu: „Nu am avut dialog. Doar am găsit demisia, i-am dat drumul pe circuit. Mă bucur foarte tare să își găsească un loc în viață, de unde a venit, că înțeleg că a venit de undeva de la Brașov, fusese la primăria domnului Coliban, probabil fiind o bună administrare, cum zic domniile lor, evident că vor găsi și un loc sub soare pentru dumneaei”.
De asemenea, Daniel Zamfir a spus că, în perioada următoare, va face public tot ceea ce a găsit la minister. „Chiar acum lucrez să-mi constitui echipa la minister. Ce pot să vă spun e că, într-un timp foarte scurt, o să ies să fac public ce am găsit în Ministerul Economiei, pentru că vă dau doar o simplă informație: faptul că bugetul pentru relansarea economiei, adică toate acele programe, începând cu Start-Up Nation și continuând cu celelalte din Ordonanța 8, practic sunt blocate și doar 23% din bugetul Ministerului Economiei este consumat.
Asta mi se pare o probă majoră de incompetență ori rea-voință. Păi, cu toții eram cu apa la gură că trebuie să investim, că trebuie să relansăm economia.
Ministerul Economiei sau doamna Miron s-a preocupat în Ministerul Economiei doar să mute lumea dintr-o parte într-alta, să transfere din orice altă zonă decât Ministerul Economiei, să aducă oameni noi, iar pe cei de aici, care știau cu ce se mănâncă lucrurile pe aici, să-i transfere în alte zone, ca să-i izoleze. Ăsta a fost, până la urmă, mandatul doamnei Miron aici, în cadrul ministerului. Și vă repet, cu rezultate despre care vorbeam: doar 23% din buget consumat.
Ministerul Economiei avea buget pentru tot ce înseamnă proiectele astea pentru companiile românești și a fost cheltuit până acum doar 23%. Deci, înțelegeți că n-au făcut nimic în toată perioada asta?”.
Știrea inițială
Scandal la Ministerul Economiei chiar imediat după învestirea noului ministru de resort – Daniel Zamfir. Social-democratul s-a revoltat constatând că fostul premier Ilie Bolojan, chiar înainte să părăsească funcția, a semnat prelungirea cu șase luni a mandatului secretarului general al instituției. Beneficiara prețioasei semnături a fostului prim-ministru se numește Adriana Miron și a aterizat în funcție datorită ”pilelor” pe care le are în USR. Însă nu ”pilele” sunt problema doamnei cu pricina, ci faptul că are în CV o condamnare definitivă pentru abuz în serviciu și fals intelectual.
”Ieri, Ilie Bolojan a semnat prelungirea pe 6 luni a mandatului de secretar general al ministerului Economiei, dnei Adriana Miron.
Azi, când ajung la minister, sper să găsesc pe masă demisia doamnei în cauză”, a scris miercuri, pe Facebook, Daniel Zamfir.
Tot Bolojan semna, la 22 aprilie, pentru numirea temporară a Adrianei Miron, pentru șase luni, în funcția de secretar general al Ministerului Economiei. Decizia privind prelungirea mandatului intră în vigoare joi, 22 octombrie, adică fix după ce expiră primul interimat de șase luni.
Adriana Miron a ”aterizat” în Ministerul Economiei la dorința fostului șef al instituției – USR-istul Irinel Darău, care a numit-o șefă de cabinet.
Aceasta fusese condamnată definitiv în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Cauza penală a pornit după controale privind un proiect finanțat cu fonduri europene.
Miron a făcut reclamație la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susținând că nu beneficiat de un proces echitabil, iar asta mai ales din perspectiva administrării declarațiilor martorilor.
CEDO a decis însă, în noiembrie 2024, că dreptul la un proces echitabil nu a fost încălcat în acest caz.
Între timp, Adriana Miron beneficiase, în 2020, de reabilitare, care produce efecte juridice importante, inclusiv în privința interdicțiilor și incapacităților rezultate din condamnare, însă nu șterge faptul istoric al existenței acesteia.
Ministrul Irineu Darău i-a luat apărarea Adrianei Miron, cu argumente legate atât de reabilitare, cât și de experiența ei administrativă. USR-istul spunea în decembrie 2025, pentru hotnews, că dosarul ce a vizat-o păe Miron nu viza fapte de corupție sau mită, ci un prejudiciu administrativ de 1.647 de lei, închis definitiv.