Darius Meşca, directorul general Electrica Furnizare, la un an de la liberalizarea pieţei de energie: Furnizorii nu au beneficiat de creşterea preţurilor

A trecut un an de la liberalizarea pieţei de energie electrică, iar Darius Meşca, directorul general Electrica Furnizare, a vorbit deschis despre schimbările din piaţă şi despre efectele creşterii preţului energiei.
Filip Stan
29 dec. 2021, 15:09
Darius Meşca, directorul general Electrica Furnizare, la un an de la liberalizarea pieţei de energie: Furnizorii nu au beneficiat de creşterea preţurilor

„Piaţa de energie electrică a trecut printr-un proces amplu de transformare în ultimul an, iar în unele situaţii schimbările au generat măsuri urgente la nivelul companiilor de furnizare. În acest context, noi am avut avantajul furnizorului cu experienţă în piaţă, care, ajutat de reorganizarea internă finalizată în toamna anului 2020, a reuşit să se adapteze rapid schimbărilor, a dezvoltat canale alternative de vânzări, produse şi servicii care au răspuns nevoilor clienţilor şi au demonstrat că suntem atenţi la aşteptările acestora.

În ceea ce priveşte măsurile pe care le-am luat anul acesta pentru a răspunde transformărilor pieţei, le-aş menţiona pe cele de impact în sistemul informatic de facturare, automatizarea şi digitalizarea procesului de contractare sau simplificarea fluxurilor aplicaţiei de gestionare a cererilor şi reclamaţiilor. Numai în semestrul I, adică în primele luni de la liberalizarea pieţei, s-a înregistrat o creştere cu 300% a numărului de solicitări primite din partea clienţilor, iar, în aceste circumstanţe excepţionale, compania a depus un efort susţinut pentru a veni în sprijinul clienţilor casnici, atât prin suplimentarea resurselor umane dedicate cu personal extern, cât şi prin relocarea temporară a unor resurse interne”, a spus Darius Meşca pentru ZF.

Întrebat cum explică clienţilor faptul că preţurile la energie electrică au fost majorate, Darius Meşca a spus: „Pentru a explica evoluţia preţurilor energiei electrice trebuie în primul rând să existe o înţelegere a schimbărilor prin care a trecut piaţa de energie de la începutul anului, odată cu liberalizarea. Primul efect a fost acela de dereglementare a preţurilor de furnizare a energiei electrice, acestea urmând să fie stabilite în condiţiile pieţei libere, iar la construcţia lor a contribuit, în principal, preţul la care energia este achiziţionată de pe piaţa angro. De asemenea, evoluţia preţurilor la energie electrică a fost influenţată de mişcările macro de pe pieţele internaţionale şi de efectul cuplării pieţelor de energie europene, în timp ce deficitul capacităţilor de producţie locală a determinat achiziţia energiei de pe pieţele externe”.

Furnizorii nu au beneficiat în vreun fel de creşterea preţului energiei, spune Meşca. „Acest fapt se poate verifica cu uşurinţă inclusiv prin prisma rezultatelor financiare înregistrate de Electrica Furnizare pentru primele 9 luni ale anului 2021. Clienţii trebuie să ştie însă că, în calitatea sa de furnizor, Electrica Furnizare este interfaţa cu consumatorul final pentru toate costurile serviciilor incluse în valoarea facturii de energie electrică sau gaze naturale, dar prestate pe întreg lanţul de aprovizionare”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT