Darius Vâlcov: Economia României va creşte cu peste 3% în 2015, nu cred într-un avans de doar 2,5%

Ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, apreciază că anul viitor avansul economiei României va depăși 3%, iar încasările bugetare vor fi peste nivelul prognozat în proiectul bugetului de stat, intrat vineri în dezbaterea plenului Parlamentului, potrivit Agerpres. 
Filip Stan
19 dec. 2014, 15:29
Darius Vâlcov: Economia României va creşte cu peste 3% în 2015, nu cred într-un avans de doar 2,5%

„Nu cred în creșterea economică de 2,5% (pe care este fundamentat proiectul bugetului — n. red.) anul viitor sub nicio formă, în sensul în care nu am cum să cred într-o creștere sub 3% (…). Cred foarte mult că vom avea venituri peste cele prognozate (…) Mă bazez și pe conformarea la plată și pe acțiunile ANAF și pe o creștere economică mult mai mare decât cea prognozată”, a afirmat Vâlcov, la Palatul Parlamentului.

Nivelul veniturilor bugetare pentru anul 2015 a fost subiectul pe care autoritățile române nu au ajuns la un acord în cadrul negocierilor recente cu Misiunea comună a Fondului Monetar Internațional /FMI/ și Comisiei Europene, în proiectul de buget fiind prevăzut un nivel mai prudent pentru încasările bugetare pentru anul viitor, care însă pot fi ajustate ulterior în funcție de evoluția din prima parte a anului.

Veniturile suplimentare pe care autoritățile le așteaptă pentru prima parte a anului 2015 ar putea fi utilizate pentru promovarea unei reduceri de TVA din a doua jumătate a anului 2015, fie o reducere pe ansamblu a cotei de 24%, fie o reducere de la 24% la 9% pentru anumite categorii de alimente — carne, legume-fructe.

„Dacă vom avea patru miliarde de lei în plus în primul semestru (venituri bugetare colectate suplimentar față de nivelul prognozat — n.r.), opțiunea mea este de a opera o reducere pe ansamblu a cotei de TVA, dar decizia se va lua în Guvern. Decizia primului ministru este prioritară, eu va trebui să-l conving”, a declarat, vineri, ministrul Darius Vâlcov.

Dacă încasările suplimentare vor fi mai mici, a adăugat oficialul MFP, spre exemplu de un miliard de lei, atunci ar putea fi compensat integral impactul reducerii TVA la carne (pentru al doilea semestru din 2015 — n. red.).

Vâlcov a precizat că impactul reducerii TVA la carne, de la 24% la 9%, este de 1,6 miliarde lei pe un an, iar la legume-fructe de 0,9 miliarde lei. Oficialul MFP a arătat că o decizie privind reducerea TVA nu poate fi anunțată mai devreme de aprilie — mai, până când nu vor fi centralizate datele oficiale pe primul trimestru din 2015.

În cazul unei reduceri pe ansamblu a cotei de TVA este de 2,2 miliarde lei pe an pentru fiecare punct procentual de TVA care se reduce. Pentru ultimul semestru din 2015, impactul ar fi de un miliard de lei pentru fiecare punct procentual care s-ar reduce din cota de TVA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a vorbit despre strategia de transferuri a lui Dinamo din iarnă! Asta se întâmplă cu haita lui Campos
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România