Dat afară după ce a obţinut calificarea în Liga Europa. Mircea Rednic, pus pe liber de Standard

Antrenorul român Mircea Rednic s-a despărţit luni de echipa belgiană Standard Liege, la o zi după ce a reuşit s-o califice în viitoare ediţie a Europa League la fotbal, anunţă presa din Belgia, citată de Agerpres.
Daniel Spătaru
27 mai 2013, 14:05
Dat afară după ce a obţinut calificarea în Liga Europa. Mircea Rednic, pus pe liber de Standard

Mircea Rednic, care avea contract până la finalul sezonului, voia să continue la Standard Liege, dar nu a mai fost dorit de preşedintele clubului, Roland Duchatelet, în ciuda calificării în Europa League, venită după un spectaculos 7-0 în returul cu Gent.

Rednic a reuşit s-o redreseze pe Standard, care era doar pe locul 7, cu 16 puncte din 12 meciuri, la sfârşitul lui octombrie, când a fost preluată de român.

La Standard au fost legitimaţi, în mercato-ul din luna ianuarie, jucătorii români Adrian Cristea şi George Ţucudean, care nu au confirmat însă la echipa belgiană.

Rednic s-a întâlnit luni cu Duchatelet, dar a întrerupt repede discuţia. „M-am ridicat după cinci minute, fiindcă am înţeles că Roland Duchatelet nu vrea să-mi prelungesc contractul şi că nu are argumente valabile. O problemă financiară? N-am avut timp să abordăm subiectul. Sunt foarte dezamăgit, fiindcă voiam să rămân. E decizia lui, pe care o consider ca o lipsă de respect după munca pe care am depus-o. Marţi voi susţine o conferinţă de presă„, a declarat Rednic pentru ziarul La Derniere Heure, preluat de Agerpres.

Luni, într-o conferinţă de presă, Duchatelet i-a reproşat lui Rednic mai ales introducerea mijlocaşului Adrian Cristea în meciul pierdut cu Anderlecht (0-2) în deplasare, la începutul lui mai. „Ceva s-a rupt când Rednic l-a introdus pe Cristea în meciul cu Andelecht„, a comentat şeful lui Standard.

Rednic a fost înlocuit de israelianul Guy Luzon, 37 de ani, în prezent selecţioner al naţionalei U21 a ţării sale, după ce a antrenat echipele Hapoel Tel Aviv şi Bnei Yehuda.

Rednic, născut pe 9 aprilie 1962 la Hunedoara, a jucat la Corvinul Hunedoara (1979-1983), Dinamo Bucureşti (1983-1990), Bursaspor (1990-1991), Standard Liege (1991-1996), Saint-Trond (1996-1997) şi Rapid Bucureşti (1997-2000).

A adunat 83 de selecţii la naţionala României, cu care a participat la EURO 1984 şi CM 1990.

A antrenat pe Rapid şi Dinamo, în mai multe rânduri, pe FCM Bacău, Universitatea Craiova, Al Nassr, FC Vaslui, Alania Vladikavkaz, Hazar Lankaran, Astra Ploieşti şi Petrolul Ploieşti.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Neluțu Varga, prima reacție după plecarea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj. „Nu e nicio pierdere. Om fără caracter!”. Cine vine în locul lui. Exclusiv
Capital.ro
Ora de vară permanentă după 2026. Se cere decizie de renunțare la schimbarea orei. Care sunt beneficiile
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
SURSE Leafa lui Nicușor Dan crește cu peste 1.000 de euro. Cât vor încasa premierul, miniștrii și parlamentarii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Horoscop 23 mai. Zodiile care trebuie să nu ia deloc decizii sâmbătă. Urmează o zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi