Controverse privind situaţia lui Sebastian Ghiţă. Fostul deputat, arestat 60 de zile în Serbia, contrar informaţiilor trasmise de IGPR

Sebastian Ghiţă se află în continuare în custodia autorităţilor de la Belgrad şi ar putea ajunge din nou în faţa magistraţilor sârbi. IGPR a transmis luni că autorităţile sârbe au comunicat că Ghiţă a fost arestat pentru 18 zile, însă Curtea Supremă de la Belgrad a precizat, pentru România TV că măsura de arest preventiv este pe 60 de zile, iar că autorităţile române au la dispoziţie 18 zile pentru a trimite documentele necesare demarării operaţiunii de extrădare.
Filip Stan
17 apr. 2017, 07:48
Controverse privind situaţia lui Sebastian Ghiţă. Fostul deputat, arestat 60 de zile în Serbia, contrar informaţiilor trasmise de IGPR

UPDATE: Sebastian Ghiţă a fost arestat preventiv pentru 18 zile, anunţa luni după amiază IGPR, informaţie infirmată, însă, de Curtea Supremă din Serbia, care a transmise exclusiv pentru România TV că mandatul de arestare preventivă este pe o perioadă de 60 zile, termenul de 18 zile făcând referire la timpul în care autorităţile române trebuie să trimită documentaţia în vedere demarării procedurii de extrădare.

Poliţia Română a anunţat că fotografia lui Sebastian Ghiţă nu mai figurează pe site-ul Interpol având în vedere că autorităţile sârbe au confirmat că acesta a fost arestat pentru 18 zile în vederea extrădării, precizând că, potrivit legii, instituţia nu mai are competenţă în acest caz.

„Fotografia inculpatului Ghiţă Sebastian a figurat pe site ul instituţiei până în momentul în care s-a primit din partea autorităţilor sârbe, confirmarea oficială ca acesta a fost arestat în vederea extrădarii. Autorităţile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioada de 18 zile in vederea extradării, începând cu 14.04.2017. Poliţia Română a informat Ministerul Justiţiei, pentru că acesta este institutia abilitată a demara procedura de extrădare. Conform prevederilor legale, in acest moment Poliţia Română nu mai are competenta in acest caz”, transmite IGPR. Poliţia Română susţine că, dacă la momentul extrădării, autorităţile sârbe vor solicita ca partea română sa efectueze escortă în ţară a inculpatului, poliţiştii români vor efectua acest serviciu.

România are la dispoziție 18 zile pentru a trimite documentele de extrădare. Când acestea vor ajunge în Serbia, instanța supremă și Ministerul Justiției de la Belgrad vor decide dacă fostul deputat va fi sau nu arestat.

Ziua de marţi este una decisivă pentru fostul deputat Sebastian Ghiţă, aflat în arestul central din Belgrad. Potrivit România TV, el ar putea ajunge din nou în faţa magistraţilor din Serbia, în dosarul în care este acuzat că a intrat fraudulos pe teritoriul acestei ţări. Sebastian Ghiţă ar fi trebuit să fie audiat încă de la sfârşitul săptămânii trecute, însă ca urmare a Sărbătorilor Pascale şi sârbii au benefiaciat de o mini-vacanţă.

De marţi, toată lumea se reîntoarce însă la muncă, iar Sebastian Ghiţă ar putea fi adus într-o primă fază în faţa procurorului, iar ulterior în faţa judecătorului. În acest moment se ştie că fostul deputat va rămâne 60 de zile în custodia statului sârb, în vederea extrădării, însă o altă decizie ar putea fi luată în cursul zilei de marţi.

În acelaşi timp, fotografia lui Sebastian Ghiţă încă apare pe site-ul Poliţiei Române, printre cei mai căutaţi suspecţi, deşi prinderea lui a fost anunţată încă de vineri dimineaţa.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Martor la leșinul lui Mircea Lucescu, Vladimir Screciu a vorbit în lacrimi despre fostul selecționer: „E ceva tulburător. Mă doare”
Capital.ro
Taxe pentru proprietarii de mașini. Se achită obligatoriu la înmatricularea fiecărui vehicul
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj