David Cameron: Ieşirea din UE va însemna un deceniu pierdut pentru Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron a atras duminică atenţia, într-o emisiune la BBC, că ieşirea din Uniunea Europeană ar însemna "un deceniu pierdut" pentru Marea Britanie, potrivit AFP.
Filip Stan
12 iun. 2016, 13:57
David Cameron: Ieşirea din UE va însemna un deceniu pierdut pentru Marea Britanie

Consecinţa ar fi „un deceniu pierdut pentru Regatul Unit”, în materie de creştere, de investiţii, de cheltuieli sociale, dacă britanicii vor opta pentru Brexit la referendumul de la 23 iunie, a declarat Cameron.

„Am avea un deceniu de incertitudine” în cursul căruia va trebui renegociat un contract comercial cu UE, ceea ce ar „seca energia guvernului şi a ţării”, a adăugat el în emisiunea politică Andrew Marr Show.

În timp ce media ultimelor sondaje plasează la egalitate cele două tabere care se confruntă la acest referendum, premierul le-a cerut concetăţenilor săi să voteze pentru menţinerea în UE. „Nu vă slăbiţi ţara fiind în interiorul UE. Dimpotrivă, o întăriţi”, a spus el, conform Agerpres.

Unul dintre liderii taberei care susţine ieşirea din UE şi şef al partidului eurofob UKIP, Nigel Farage susţine, în schimb, că Marea Britanie trebuie să se desprindă „de un proiect care a eşuat”.

Citeşte şi: Dacian Cioloş: Riscul unui Brexit este mai mare ca oricând, dar cred că decizia britanicilor va fi de a rămâne în UE

„Oamenii s-au săturat de ameninţările premierului şi ministrului său de finanţe” în privinţa consecinţelor economice, a declarat el în aceeaşi emisiune politică de la BBC, susţinând că Marea Britanie se va descurca foarte bine singură.

El a reafirmat că principala preocupare a britanicilor este afluxul de imigranţi proveniţi din UE, permis de libera circulaţie a persoanelor în interiorul blocului comunitar.

Sunday Times publică un nou sondaj, realizat de Institutul YouGov, în care tabăra favorabilă ieşirii din UE conduce în intenţiile de vot, având 43%, comparativ cu 42% pentru rămânerea în blocul comunitar. 11% se declară indecişi, iar 4% intenţionează să se abţină.

Sâmbătă, un sondaj ORB plasa tabăra pro-Brexit în frunte, cu un avans de 10 puncte procentuale (indecişii fiind excluşi).

„Nimeni nu ştie ce vor să spună sondajele”, a comentat duminică David Cameron, declarându-se optimist în privinţa rezultatului referendumului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câți bani economisește Gigi Becali după ce dă afară 6 jucători de la FCSB. Toți au salarii mari!
Capital.ro
Condiții obligatorii pentru românii care vor să monteze un aer condiționat pe fațada blocului. Ce aprobări sunt necesare
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT