David Popovici, propus pentru funcţia de președinte al României. „Trebuie să învețe să mintă bine”

David Popovici este unul dintre cei mai valoroși sportivi ai României: campion naţional, european, mondial şi olimpic. Performanțele sale l-au transformat într-un simbol al sportului românesc, iar Dumitru Dragomir, fostul şef al LPF, cerede că sportivul poate deveni preşedintele României.
Marius Gherghe
28 iul. 2026, 14:02
David Popovici, propus pentru funcţia de președinte al României.
David Popovici, propus pentru funcţia de președinte al României. "Trebuie să învețe să mintă bine"

David Popovici a vorbit de mai multe ori despre problemele cu care se confruntă înotul românesc și despre condițiile în care se pregătesc sportivii. Pornind de la exemplele unor foști mari sportivi care au intrat în politică în alte țări, Dumitru Dragomir consideră că și David Popovici ar putea avea succes într-un astfel de domeniu și chiar ar putea ajunge, într-o zi, în cea mai înaltă funcție în stat.

„Bineînțeles că ar putea fi ales președinte. Mai ales dacă învață carte. Dacă intră în organizația de tineret a vreunui partid, promovează deputat, senator şi după aceea, direct! Toată lumea îl votează, fac pariu pe cât vrei! Dar trebuie să aibă sânge în instalație, fără asta nu se poate”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

Mai în glumă, mai în serios, Dumitru Dragomir i-a dat un sfat lui David Popovici, ţinând seama de profilul pe care îl au politicienii români: „Trebuie să înveţe să mintă bine, să înveţe să promită”.

„Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Ăsta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Așa că, trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice!”, a transmis David Popovici.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu stadionul Dinamo! Ei vor decide soarta arenei – lucrările sunt blocate până atunci
Capital.ro
O nouă dronă a intrat în spațiul aerian al României în noaptea de miercuri spre joi. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat