De ce nu invadează nimeni ISIS. Una dintre cele mai vechi profeţii APOCALITICE ale Islamului produce panică

Statul Islamic îşi doreşte ca razboiul cu Statele Unite şi aliaţii săi să fie unul terestru, conform New York Times. De fapt, când SUA au invadat pentru prima dată Irak, Abu Musab al-Zarqawi, unul dintre cei mai mari suţinători ai mişcării teroriste care a contribuit la înfiinţarea Statul Islamic, a numit invazia americană din 2003: „Invazia binecuvântată”, scrie zf.ro.
Alina Costache
09 dec. 2015, 07:33
De ce nu invadează nimeni ISIS. Una dintre cele mai vechi profeţii APOCALITICE ale Islamului produce panică

Reacţia sa scoate la suprafaţă una dintre credinţele fundamentale care motivează gruparea teroristă să acţioneze: Ideologia Statul Islamic se bazează pe texte profetice care spun că ei sunt cei care vor învinge într-o luptă apocaliptică care va avea loc atunci când armata occidentală va veni pe terenul lor.

Dacă va avea loc acestă invazie terestă, nu numai că profeţia Statului Islamic s-ar putea îndeplini, dar teroriştii ar putea atrage noi voluntari în armata lor, deşi acum au început să îşi piardă din susţinători.

De aceaşi părere este şi Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, care a declarat în discursul său de duminică, că SUA ar trebui să urmărească o „victorie sustenabilă” care implică atacuri aeriene şi susţinerea cu armament a trupelor locale care lupta împotriva Statului Islamic. Obama preferă această strategie de luptă, decât să trimită o generaţie nouă de soldaţi americani pe un teren ofensiv. „Am spus-o în mod repetat: din cauza acestor profeţii, să începem o luptă terestră ar fi cea mai mare capcană în care am putea cădea. Ei vor să trimitem armata să lupte terestru pentru că au prevazut şi vizualizat deja acest lucru.” a zis Jean-Pierre Filiu, profesor specializat pe studii despre Orientul Mijlociu, la Sicences Po din Paris şi autor al cărţii „Apocalipsa în Islam”, care explorează Scriptura pe care îşi bazează teroriştii ideologia. „Scriptura lor este o naraţiune foarte puternică, emoţionantă. Le dă potenţialilor recruţi şi actualilor luptători sentimental nu doar că fac parte dintr-o elită, ci că sunt şi cei care vor lua parte la lupta finală.” a mai precizat el.

Propaganda Statului Islamic este plină de referinţe la profeţia apocaliptică, ultima mare bătălie care stabileşte scena pentru sfârşitul lumii. Experţii în terorism spun ca a devenit un puternic instrument de recrutare pentru gruparea teroristă, cunoscută sub numele de ISIS sau ISIL, care promit potenţialilor luptători că le va da posibilitatea să lupte împotriva intereselor occidentale şi că vechile profeţii islamice vor fi îndeplinite.

Concret, Scriptura lor descrie o luptă care va avea loc în oraşele Dabiq şi Amaq, două oraşele mici care încă există în nordul Siriei. Numărătoarea inversă până la apocalipsa începe în momentul în care „romanii”, un termen folosit de militanţi pentru a denumi americanii şi aliaţii săi, vor pune piciorul în Dabiq.

Anul trecut, când militanţii Statului Islamic l-au decapitat pe fostul soldat american, Peter Kassig, au avut grijă ca decapitarea să aibă loc în oraşul Dabiq: 

„Iată-ne aici, îngropând primul cruciat american în Dabiq şi asteptând cu nerabdare să ajungă restul armatei voastre”, a anunţat călăul.

Dabiq este acum numele unei reviste online a Statului Islamic care are o apariţie lunară, iar Amaq se autointitulează unii dintre militanţi.

În prezent, în SUA este o întreagă dezbatere despre cum ar trebui desfiiţat Statul Islamic. În pragul alegerilor prezindetiale, republicanii militează pentru un atac terestru, însă atât Obama cât şi experţii în terorism nu sunt de accord cu această strategie.

„Pentru a le rupe dinamica, trebuie să le demitizăm profeţia. Acest lucru este posibil dacă îi înfrângem pe terenul lor printr-un atac militar prin care să cucerim Raqqa, dar acest atac trebuie efectuat de forţe locale, cum ar fi suniţii.”

Problema este că forţele locale, cum ar fi kurzii sau suniţii, avansează foarte greu, deoarece aceştia sunt de acord să lupte doar pe teren propriu sau în apropiere.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Dana Roba și-a dus fetițele din țară! Make-up artistul a plecat în vizită la sora ei
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul din SuperLiga care a livrat informații în Grecia despre Universitatea Craiova: „El e foarte mobil și ține mingea”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Cât contează salariul din ultimii ani la calculul pensiei. Exemple concrete de calcul
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce au găsit specialiștii legiști pe corpul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, fosta ministră a Justiției. Autopsia a fost finalizată
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Dispare ajutorul de șomaj din România? Anunțul zilei
stirilekanald.ro
Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”