De ce nu poate ANAF să recupereze prejudiciul de 300.000 de euro din chirii necuvenite de la soţii Iohannis

ANAF ar putea trece la recuperarea prejudiciilor în dosarul imobilelor din Sibiu ale familiei Iohannis, abia după ce se încheie un alt litigiu aflat în prezent în desfăşurare în instanţă legat tot de moştenire.
Filip Stan
26 sept. 2024, 09:20
De ce nu poate ANAF să recupereze prejudiciul de 300.000 de euro din chirii necuvenite de la soţii Iohannis

Decizia pronunţată miercuri de către instanţa supremă, referitor la imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu, care a fost deţinut, printre alîii, şi de Carmen Iohannis nu ar fi, astfel, suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor.

ICCJ a pronunţat o decizie definitivă într-un litigiu din 2016 privind moştenirea imobilului, iar procesul a fost pierdut defintiv de Rodica Baştea, o prietenă din Miami a soţilor Iohannis, însă, potrivit Profit.ro, ANAF mai trebuie să aştepte până la recuperarea sumelor încasate de familia preşedintelui.

Statul ar trebui să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru – ambele fiind naţionalizate în anii 60. Abia după aceasta, ANAF poate cere soţilor Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deţinut nelegal imobilul.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor”, se arată în minuta deciziei definitive pronunţate miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la Imobilul de pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu.

Litigiul a fost deschis de Rodica Baştea. Ea a solicitat anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moştenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 şi 2008, casa a aparţinut lui Ioan Baştea, soţul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra preşedintelui, şi lui Carmen Iohannis, soţia preşedintelui.

Punctul de vedere al ANAF

ANAF explica în aprilie, într-un răspuns pentru G4Media.ro că, din cauza litigiilor privind moştenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparţinut preşedintelui, spaţiul comercial din strada Nicolae Bălcescu 29, şi nici cei 260.000 de euro obţinuţi din chirie de familia prezidenţială.
Statul, prin ANAF, nu poate să obţină certificatul de moştenitor al imobilului din Bălcescu 29, aşa cum a obţinut deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanţă de prietena familiei Iohannis. Între timp, spaţiul comercial stă nefolosit.

Potrivit ANAF, abia după ce îşi înscrie dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial, statul român poate cere soţilor Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deţinut nelegal imobilul.

”Recuperarea sumelor reprezentând venituri din cedarea folosinţei bunurilor se poate face numai de către proprietarul recunoscut de lege”, a explicat ANAF.

Potrivit istoricului moştenirii reconstituit de riseproject.ro şi Centrul de Investigaţii Media (CIM), ambele imobile au aparţinut soţilor Eliseu şi Maria Ghenea (fostă Baştea). Imobilele au fost naţionalizate în anii ’60 de regimul comunist.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, obligat de instanță să dea înapoi cei circa 300.000 de euro obținuți din chiriile de la Sibiu. Două imobile din Sibiu deținute de Klaus Iohannis revin statului român

După Revoluţie, în anii ’90, apare un prezumtiv moştenitor, Ioan Baştea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baştea). În 1999, acesta obţine o hotărâre judecătorească prin care se revocă naţionalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.

„La 1 iunie 1999, soţii Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucşă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul şcolar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baştea”, notează jurnaliştii riseproject.ro într-o investigaţie de presă din 2015.

Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baştea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar acelaşi Ioan Baştea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă şi fiica acesteia, Carmen Iohannis, soţia actualului preşedinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.

În aceeaşi zi, Ioan Baştea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soţii Klaus şi Carmen Iohannis.

„Aşa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spaţiul comercial care, în următorii 17 ani, i-a adus aproape 1,3 milioane de lei, în jur de 260.000 de euro, la cursul actual”, scriau jurnaliştii de la riseproject.ro.

Citeşte şi: A apărut o nouă metodă de înșelăciune în România! Doi soți i-au căzut deja victime și au rămas fără o sumă impresionantă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT