De ce nu pot crește pensiile cu 40%. Explicaţia judecătorilor CCR

Curtea Constituţională (CCR) a admis în parte sesizarea Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, constatând că o prevedere a articolului prin care PSD a impus în Parlament majorarea punctului de pensie cu 40% este neconstituțională. Acum judecătorii CCR au publicat şi motivarea deciziei.

22 ian. 2021, 14:14
De ce nu pot crește pensiile cu 40%. Explicaţia judecătorilor CCR

De ce nu pot crește pensiile cu 40%. Explicaţia judecătorilor CCR:

(2.) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1.) Critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului legalităţii prin lipsa solicitării opiniei Consiliului fiscal

77. Curtea observă că art.53 alin.(2) lit.e) şi f) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr.69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.330 din 14 mai 2015, prevede, printre atribuţiile principale ale Consiliul fiscal, „e) analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări, atât înainte de aprobarea de către Guvern, cât şi înainte de transmiterea către Parlament, asupra legilor bugetare anuale, a rectificărilor bugetare, precum şi asupra altor iniţiative legislative care pot avea un impact asupra volumului cheltuielilor bugetare, precum şi evaluarea conformităţii acestora cu principiile şi regulile fiscale prevăzute de prezenta lege”, respectiv „f) pregătirea estimărilor şi emiterea de opinii atât cu privire la impactul bugetar al proiectelor de acte normative, altele decât cele menţionate la lit.e), cât şi cu privire la amendamentele făcute la legile bugetare anuale pe parcursul dezbaterilor parlamentare”.

78. În jurisprudenţa sa, confruntată fiind cu critici de neconstituţionalitate similare, Curtea, prin Decizia nr.127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.189 din 8 martie 2019, paragrafele 78 și 79, a constatat că, în lipsa vreunei prevederi legale exprese cu privire la consultarea obligatorie a Consiliului fiscal, atribuţiile antereferite ale acestuia se exercită din oficiu sau la cerere, că Legea nr.69/2010 nu impune solicitarea în mod obligatoriu a opiniei Consiliului fiscal şi că, în lipsa solicitării acesteia, nu se poate susţine că a fost încălcat art.1 alin.(5) din Constituţie raportat la art.53 alin.(2) lit.e) şi f) din Legea nr.69/2010.

79. Considerentele expuse se aplică mutatis mutandis în cauza de faţă, neexistând o obligaţie a Parlamentului de a solicita opinia Consiliului fiscal cu privire la amendamentele formulate pe parcursul dezbaterilor parlamentare în procedura de adoptare a legilor de rectificare a legilor bugetare anuale.

Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(5) din Constituţie raportat la art.53 alin.(2) lit.e) şi f) din Legea nr.69/2010.

(2.2.) Critica referitoare la încălcarea exigenţelor de calitate a legii prin necorelarea art.I pct.5 din legea analizată cu art.25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020

80. Pentru a analiza critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea observă că este necesar să se realizeze o evaluare corelată a art.I pct.3-5 din legea criticată. Art.I pct.3 din legea criticată prevede că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 3.675.780 mii lei. Este o majorare de 1.500.000 mii lei faţă de art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020. Această diferenţă se repartizează pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, modificându- se, în mod corespunzător, art.23 lit.c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020, şi se alocă după cum urmează: (i) municipiilor reşedinţă de judeţ, cu excepţia municipiului Bucureşti, suma de 500.000 mii lei

– art.I pct.4 [cu referire la art.23 lit.c1)]; (ii) județelor și municipiului București suma de 1.000.000 mii lei, astfel că suma iniţială acordată acestora [1.104.100 mii lei] ajunge la 2.104.100 mii lei – art.I pct.5 [cu referire la art.24 lit.a)].

81. Curtea observă că modul de alocare a sumei de 1.000.000 mii lei [aşadar, a cuantumului cu care a fost majorată suma iniţială prevăzută de art.24 lit.a) din ordonanţa de urgenţă] se face după procedura reglementată de anexa nr.7 la lege, iar restul sumei deja existentă în corpul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2020, după procedura prevăzută deja la art.25 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Aşadar, suma de 1.000.000 de lei astfel alocată are un caracter complementar faţă de suma iniţială de 1.104.100 mii lei şi are o procedură distinctă de alocare [prin alocare directă, şi nu la solicitare], art.25 din ordonanţa de urgenţă neavând incidenţă în privinţa modului de distribuire a sumei de 1.000.000 de lei. În acest cadru legislativ, nu se poate reţine existenţa vreunei necorelări legislative, reglementările de natură tehnică coroborându-se în mod succesiv şi logic între ele. Prin urmare, art.I pct.5 din legea criticată nu încalcă art.1 alin.(5) din Constituţie.

(2.3.) Critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii prin alocarea discriminatorie a sumei suplimentare de 1.000.000 mii lei

82. Se susţine că suma repartizată direct pe județe este alocată discriminatoriu în rândul solicitanților, întrucât nu sunt stabilite criterii de alocare a acesteia în textul actului normativ. Cu privire la acest aspect, se observă că, pe de o parte, aceste sume nu se acordă pe bază de solicitare, ci direct, iar, pe de altă parte, criteriul acordării directe este stabilit în anexa nr.7 la lege, respectiv în funcţie de numărul de locuitori, acordându-se suma de 51,5 lei/ locuitor. Rezultă că textul criticat trebuie coroborat în mod obligatoriu cu anexa nr.7 la lege. Astfel, dimensionarea in concreto a alocării/ judeţ depinde de numărul locuitorilor acestuia, număr care se înmulţeşte cu 51,5 lei; totodată, alocarea concretă astfel realizată se găseşte în sumă nominală în cadrul anexei nr.7 la lege.

83. Principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.207 din 31 martie 2003, Decizia nr.476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.599 din 11 iulie 2006, Decizia nr.573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.363 din 25 mai 2011, Decizia nr.366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.644 din 2 septembrie 2014).

84. Or, criteriul folosit de legiuitor, respectiv numărul locuitorilor judeţului, este unul raţional şi rezonabil, care justifică sumele diferite de bani alocate pe fiecare judeţ în parte. Rezultă că legea stabileşte un criteriu clar în funcţie de care se realizează alocarea directă în bugetul județelor și municipiului București a resurselor financiare provenite din suma de 1.000.000 mii lei. Prin urmare, art.I pct.5 din legea criticată coroborat cu anexa nr.7 nu încalcă art.16 din Constituţie.

(2.4.) Critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii prin acoperirea din subvenţia de la bugetul de stat a restanţelor înregistrate până la 31 august 2020

85. Analizând art.I pct.6 din legea criticată, Curtea constată că, pe de o parte, legea de aprobare a extins din punct de vedere temporal sfera restanţelor care pot fi acoperite din subvenţia de la bugetul de stat, astfel că subvenţia nu va viza numai restanţele înregistrate până la 30 iunie 2020 [precum în textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2020], ci şi pe cele înregistrate până la 31 august 2020. Pe de altă parte, data până la care aceste cereri pot fi depuse a rămas neschimbată, respectiv 30 septembrie 2020. Din acest context normativ, rezultă că, în baza ordonanţei de urgenţă în vigoare, s-au depus cereri pentru acoperirea restanţelor înregistrate până la 30 iunie 2020. Aceste cereri puteau fi depuse până la 30 septembrie 2020. Legea criticată a fost adoptată la 22 septembrie 2020, astfel că pentru restanţele aferente lunilor iulie şi august, cererile de acoperire a acestora puteau fi depuse tot până la 30 septembrie 2020. Dacă legea nu ar fi fost atacată la Curtea Constituţională şi ar fi fost promulgată imediat, ea putea intra în vigoare cel mai repede la data de 27 septembrie 2020. Cu alte cuvinte, ipotetic, modificarea legislativă putea fi aplicată. Legea fiind însă atacată la Curtea Constituţională la 13 octombrie 2020, rezultă că prevederea analizată nu a intrat în vigoare în timp util şi, în mod evident, nu mai poate fi aplicată. Însă în cauză nu se pune o problemă de retroactivitate, ci un alt aspect, care ţine de calitatea actului de legiferare, respectiv previzibilitatea aplicării reglementării. O atare problemă nu rezultă din chiar conţinutul său normativ, ci din jocul termenelor şi al procedurilor constituţionale, astfel că legea nu îşi mai poate produce efectele scontate. Aşadar, nu se poate constata încălcarea principiului neretroactivităţii legii, aspectele aduse în discuţie de autorul sesizării fiind mai degrabă unele care ţin de modul de legiferare şi de loiala colaborare între autorităţile publice. Prin

urmare, art.I pct.6 din legea criticată nu încalcă art.15 alin.(2) din Constituţie.

(2.5.) Critica referitoare la încălcarea exigenţelor de calitate a legii prin abrogarea expresă a dispoziţiilor art.42 și art.43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.135/2020

86. Curtea reţine că prevederile art.I pct.8 şi 9 din legea analizată încalcă art.1 alin.(5) din Constituţie, întrucât, prin abrogarea art.42 și art.43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.135/2020, determină o stare de insecuritate juridică, neputându- se determina dacă de la intrarea în vigoare a legii, pe de o parte, se menţine modul de calcul al pensiilor prin recurgerea la valoarea unui punct de pensie, punct a cărui valoare nu mai există din punct de vedere normativ, iar, pe de altă parte, care va fi modul de creştere a salariilor personalului didactic.

87. Cu privire la primul aspect antamat, şi anume modificările legislative operate asupra valorii punctului de pensie, Curtea reţine că, din succesiunea actelor normative adoptate, Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.563 din 9 iulie 2019, a stabilit iniţial că, la data de 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie este de 1775 lei; ulterior, art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020, pentru aceeaşi dată de referinţă, a stabilit o altă valoare a acestuia, şi anume 1442 lei. Abrogarea pură şi simplă prin legea criticată a art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare textul iniţial din Legea nr.127/2019, ci creează, în realitate, un vid legislativ.

88. Potrivit art.59 alin.(1) şi art.64 alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, „Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o nouă formulare”, respectiv „(3)

Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către

Parlament”. Prin urmare, numai dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 ar fi fost respinsă, ar fi reintrat în vigoare dispoziţia de stabilire a punctului de pensie la 1775 lei; ordonanţa de urgenţă fiind însă aprobată, dispoziţia de abrogare din cuprinsul legii de aprobare referitoare la un text din cuprinsul ordonanţei de urgenţă care modifică o normă juridică din actul de bază nu repune în vigoare această din urmă normă juridică în redactarea anterioară modificării realizate prin ordonanţa de urgenţă. Cu alte cuvinte, abrogarea modificării nu repune în vigoare norma juridică supusă modificării în redactarea sa anterioară acesteia.

89. Rezultă o situaţie paradoxală, în sensul că soluţia normativă aleasă pentru concretizarea intenţiei autorilor amendamentului/ Parlamentului nu poate produce efectele juridice avute în vedere de aceştia tocmai din cauza modului defectuos de redactare a textului normativ. Din contră, produce efecte juridice distonante securităţii juridice, întrucât, abrogându-se chiar prevederea legală care stabilea punctul de pensie la 1442 lei, se pune problema eliminării din fondul activ al legislaţiei a însăşi soluţiei legislative care reglementează valoarea punctului de pensie. Astfel, ar rezulta că, în urma adoptării legii, nu ar mai exista o valoare a punctului de pensie, cel puţin până la data de 1 septembrie 2021, când valoarea acestuia ar deveni 1875 lei, ci pur şi simplu valori concrete ale pensiilor aflate în plată.

S-ar pune problema modului în care s-ar calcula pensiile în ipoteza deschiderii dreptului la pensie ulterior intrării în vigoare a legii criticate; astfel, acestea nu ar putea fi calculate tocmai pentru că nu există reglementată o valoare a punctului de pensie pentru o perioadă de timp ce se va încheia la 31 august 2021.

90. Prin urmare, validându-se prin aprobare soluția legislativă de diminuare a punctului de pensie pe perioada de acțiune a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2020, nu este posibilă reactivarea de drept a normei din actul de bază în forma anterioară modificării.

91. Principiul securităţii juridice este instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constituţie şi exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr.51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr.240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.504 din 12 iunie 2020, paragraful 105).

92. Art.1 alin.(5) din Constituţie consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68).

93. În cauză, datorită modului defectuos de legiferare, s-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie consacrat de art.47 alin.(2) din Constituţie. Desigur, ţine de opţiunea legislativă exclusivă a Parlamentului stabilirea valorii concrete a punctului de pensie, însă acesta nu are îndreptăţirea, în niciun caz, să omită menţionarea valorii acestuia în condiţiile în care însuşi calculul pensiei se face prin raportare la valoarea unui punct de pensie. Este un element esenţial al întregului sistem de pensii, fără de care acesta nu ar putea funcţiona. Stabilirea valorii sale nu este doar o chestiune tehnică, ci elementul financiar central al întregului sistem de pensii publice bazat pe principiul contributivităţii. De aceea, în situația dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securităţii juridice în materie de pensii. Prin urmare, art.I pct.8 din legea criticată încalcă art.1 alin.(5) prin raportare la art.47 alin.(2) din Constituţie.

94. Cu privire la cel de-al doilea aspect antamat, şi anume modificările ce privesc data de la care personalul didactic beneficiază de drepturile salariale aferente anului 2022, Curtea observă că Legea-cadru nr.153/2017 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr.492 din 28 iunie 2017 – ca drept comun în materie – a urmărit pentru perioada 2019-2022 creşterea în 4 etape a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice după o formulă unică şi unitară, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, ceea ce însemna o majorare în fiecare dintre cei 4 ani a drepturilor salariale cu 25% din diferenţa dintre salariul aferent anilor 2022 şi 2018.

95. În privinţa cadrelor didactice, prin art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, astfel cum a fost introdus prin art.55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1116 din 29 decembrie 2018, s-a dorit ca drepturile salariale ale personalului didactic să urmeze o creştere

în 3 etape, primele două identice ca mod de calcul cu regula generală [pentru 1 ianuarie 2019 şi 1 ianuarie 2020], iar cea de-a treia etapă diferenţiindu-se prin faptul că, în esenţă, cuprinde o creştere devansată aferentă etapelor 3 şi 4 din reglementarea comună. Creşterea din etapa a 3-a urma să fie acordată de la 1 septembrie 2020, însă, Guvernul a amânat această creştere pentru 1 septembrie 2021. Prin această amânare, cadrele didactice nu mai beneficiază de nicio majorare salarială de la 1 septembrie 2020 sau 1 ianuarie 2021, aceasta fiind reportată începând cu 1 septembrie 2021. Astfel, deşi etapa a 3-a specială a fost concepută în favoarea cadrelor didactice (prin Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.114/2018), prin amânarea stabilită ea nu numai că nu îşi produce acest efect favorabil de la data scontată, dar se va aplica de la 1 septembrie 2021, în timp ce celelalte categorii profesionale vor beneficia de o creştere salarială aferentă etapei 3 din reglementarea comună de la 1 ianuarie 2021. Este adevărat că, totuşi, cadrele didactice vor fi salarizate la valoarea drepturilor salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2022 la o dată anterioară acesteia, şi anume 1 septembrie 2021, însă prin amânarea aplicării acestei creşteri efectele măsurii speciale sunt similare celei generale.

96. Având în vedere regulile de tehnică legislativă, abrogarea art.43 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare dispoziţia potrivit căreia cadrele didactice beneficiază începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. Astfel cum s-a arătat, numai dacă ordonanţa de urgenţă ar fi fost respinsă, art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.114/2018, ar fi reintrat în vigoare. Din contră, abrogarea operată produce un vid legislativ care ar avea drept consecinţă fie imposibilitatea acordării salariilor de bază la nivelul anului 2022, nici măcar de la 1 ianuarie 2022, cadrele didactice rămânând astfel cu salariile aflate în plată în prezent, fie lipsirea de consistenţă normativă a normei speciale de la art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017 şi revenirea la regula comună [art.38 alin.(4) din Legea-cadru nr.153/2017], ceea ce ar impune acordarea etapei a 3-a de creştere a salariilor de la 1 ianuarie 2020, dată deja depăşită. În orice caz, situaţia normativă este foarte confuză odată cu abrogarea pură şi simplă a art.43 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.135/2020

– articol care a modificat chiar norma de bază, respectiv art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017 – şi neînlocuirea conţinutului său normativ cu o altă soluţie legislativă care să vizeze norma de bază. O asemenea situaţie normativă generează o insecuritate juridică vădită ce are implicaţii asupra dreptului la salariu al personalului didactic [corolar al dreptului la muncă – a se vedea Decizia nr.1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.804 din 2 decembrie 2008, sau Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010], ceea ce este contrar art.1 alin.(5) din Constituţie raportat la art.41 din Constituţie în componenta sa referitoare la dreptul la salariu. Prin urmare, art.I pct.9 din legea criticată încalcă art.1 alin.(5) prin

raportare la art.41 din Constituţie.

97. Întrucât viciul de neconstituţionalitate constatat priveşte în mod exclusiv elemente de conţinut proprii legii de aprobare, Curtea reţine că art.42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 au rămas în fondul activ al legislaţiei. În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, atât valoarea punctului de pensie stabilită prin art.42 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.135/2020, cât şi etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic stabilită prin art.43 din Ordonanţa de urgență a

Guvernului nr.135/2020.

(2.6.) Critica referitoare la încălcarea art.11 alin.(1) și (2) din Constituție, prin raportare la Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (T.S.C.G.), şi a art.148 alin.(2) și (4), prin raportare la art.135 alin.(2) lit.b) și art.138 alin.(5) din Constituție, prin faptul că majorarea pensiilor/ salariilor cadrelor didactice determină un deficit bugetar excesiv

98. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate are drept premisă în cadrul formulării acestei critici efectul prevederilor art.I pct.8 și pct.9 din legea criticată de creştere a cheltuielilor bugetare cu privire la pensiile din sistemul general şi la salariile personalului didactic, ceea ce ar determina un deficit bugetar excesiv, şi, astfel, s-ar încălca art.11 alin.(1) și (2) din Constituție, prin raportare la T.S.C.G., şi art.148 alin.(2) și (4), prin raportare la art.135 alin.(2) lit.b) și art.138 alin.(5) din Constituție. Or, astfel cum s-a arătat, legea adoptată nu repune în vigoare nici art.86 alin.(2) lit.b) din Legea nr.127/2019, în forma sa iniţială, şi nici art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, în redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2018, astfel încât Curtea nu se poate pronunţa în raport cu o situaţie juridică ipotetică. Prin urmare, atât timp cât legea criticată nu reglementează aspectul vizat de Guvern, înseamnă că şi critica de neconstituţionalitate vizează o eventualitate ce nu a fost exprimată din punct de vedere normativ.

99. În consecinţă, având în vedere situaţia normativă existentă, Curtea nu poate analiza eventuala încălcare a dispoziţiilor art.11 alin.(1) și (2) din Constituție, prin raportare la T.S.C.G., în ipoteza repunerii în vigoare a art.86 alin.(2) lit.b) din Legea nr.127/2019, în forma sa iniţială, şi art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, în redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2018.

100. Controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură a-şi întemeia cenzura pe simple eventualităţi [a se vedea, în acest sens, Decizia nr.718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 31 decembrie 1997, Decizia nr.355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.509 din 8 iulie 2014, paragrafele 41 şi 42, Decizia nr.1 din 12 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 43, sau Decizia nr.156 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.478 din 5 iunie 2020, paragraful 50]. Prin urmare, în situaţia dată, art.11 alin.(1) și (2) din Constituție, prin raportare la T.S.C.G., şi art.148 alin.(2) și (4), prin raportare la art.135 alin.(2) lit.b) și art.138 alin.(5) din Constituție, nu au incidenţă în cauză.

(2.7.) Critica referitoare la încălcarea art.1 alin.(5), art.111 alin.(1), art.138 alin.(5) și art.147 alin.(4) din Constituție prin nesolicitarea informării Guvernului şi a fişei financiare

101. În esenţă, se susţine că art.I pct.1-5, 8 și 9 din legea criticată angajează noi cheltuieli bugetare, fără să se fi solicitat informarea Guvernului şi nici fişă financiară pentru stabilirea sursei de finanţare a acestora.

102. Curtea reţine că bugetul de stat nu poate prevedea cu o exactitate absolută evoluţiile economice în cursul unui an bugetar, ci trasează marile direcţii ale acţiunii statului din perspectivă bugetară [Decizia nr.127 din 6 martie 2019, precitată, paragraful 100]. De aceea, pe parcursul unui an se operează rectificări bugetare. Însă critica de neconstituţionalitate pleacă de la o premisă falsă, în sensul că aduce în discuţie obligaţia Parlamentului de a solicita informarea Guvernului şi fişa financiară chiar în procedura de adoptare a bugetului de stat sau a rectificării acestuia. Or, este de observat că textul constituţional al art.111 alin.(1) teza finală prevede că „În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie”, ceea ce înseamnă că acesta se referă la iniţiativele legislative, altele decât cea care priveşte însăşi adoptarea bugetului de stat/ rectificarea acestuia. Aceasta este o concluzie logică pentru că, pe de o parte, bugetul, ca plan financiar al statului, este elaborat pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului [Decizia nr.593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.645 din 22 iulie 2020, paragraful 53], iar, pe de altă parte, de principiu, diminuarea/ majorarea veniturilor/ cheltuielilor statului nu se face prin legea bugetului de stat, aceasta reprezentând mai degrabă o centralizare financiară a veniturilor/ cheltuielilor statului angajate prin legile aflate în dreptul pozitiv. Legea bugetului de stat/ actele normative de rectificare a acestuia nu poate/nu pot modifica/ completa/ abroga legi care stabilesc veniturile sau angajează cheltuielile statului. În consecinţă, în acest cadru legal, nu se pune problema solicitării informării Guvernului/ fişei financiare, aceste două instrumente referindu-se la legile care au implicaţii asupra dimensionării veniturilor/ cheltuielilor statului, şi nu chiar la legea bugetului de stat.

103. Mai mult, Curtea reţine că informarea şi fişa financiară realizate de Guvern se raportează la prevederile bugetului de stat, mai exact la implicaţiile pe care diverse iniţiative legislative promovate le au asupra acestuia. Aşadar, aceste iniţiative legislative sunt analizate în funcţie de un unic reper, şi anume bugetul de stat, acesta fiind „norma de referinţă”. Or, pentru întocmirea/ rectificarea bugetului de stat în mod obiectiv nu se poate redacta o informare/ fişă financiară, din moment ce o asemenea procedură însăşi are drept obiect stabilirea/ modificarea reperului financiar (bugetul) în funcţie de care sunt realizate informările/ fişele financiare. Aşadar, legea bugetului de stat/ rectificările la aceasta modelează conţinutul informărilor Guvernului şi fişele financiare, şi nu invers. De aceea, în această procedură, nu pot fi aplicate prevederile art.111 sau art.138 alin.(5) din Constituţie; ele se aplică numai în privinţa iniţiativelor legislative adoptate în anul în curs şi care au implicaţii asupra bugetului de stat, rolul lor fiind acela de a concilia politica legislativă cu resursele bugetare existente. Prin urmare, art.I pct.1-5, 8 și 9 din legea criticată nu încalcă art.1 alin.(5), art.111 alin.(1), art.138 alin.(5) și art.147 alin.(4) din Constituție.

Sursa: stiripesurse.ro


loading...