De ce oamenii care nu consumă alcool mor mai repede

Rezultatele unui studiu care a durat peste 20 de ani atesta faptul că persoanele care obişnuiesc să consume moderat alcool au risc mai mic de deces prematur.
Iulian Tudor
12 dec. 2014, 13:05
De ce oamenii care nu consumă alcool mor mai repede

Studiul cu rezultate socante ne aminteste inca o data despre regula care ar trebui sa ne domine majoritatea actiunilor in viata: totul cu moderatie. In acest studiu ce a durat 20 de ani au fost incluse 1824 de persoane, iar criteriile de includere in studiu au vizat asemanari pe multe planuri de viata, de la statutul socio-economic la programul de exercitii fizice si orientare nutritionala, potrivit kudika.ro.

Citeşte şi Află în cât timp iese alcoolul din organism

Varsta persoanelor incluse in studiu a fost de 55-65 de ani, urmand apoi a se observa efectele consumului de alcool pe termen lung.

Rezultatele sunt insa impresionante: cea mai mica rata de deces prematur s-a inregistrat la cei care consumau cu moderatie alcool, si anume 40%, comparativ cu procentul mult mai mare – 69% – pentru cei care nu gusta alcoolul.

Si mai suprisnzator este faptul ca cei care consuma alcool in cantitati mari, dependenti fiind – chiar si acestia au rata de deces prematur mai mica decat persoanele care nici nu gusta alcoolul, dar, desigur, rata de deces prematur este mai mare decat in cazul celor care consuma alcool cu moderatie.

Pe scurt, rezultatele au fost urmatoarele: riscul pentru deces prematur la persoanele care consuma cu moderatie alcool este de 40%, pentru cei care consuma exagerat alcool este 60%, iar pentru cei care nici nu gusta alcoolul – 69%.

Specialistii sustin ca alcoolul stimuleaza peste 20 de arii la nivelul creierului, dar si receptorii dopaminici, cei care raspund, alaturi de multe alte functii, de starea de multumire si recompensa.

Citeşte şi Circuitul alcoolului în organism. Află de ce unii se fac CRIŢĂ, iar alţii abia se AMEŢESC

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT