Potrivit specialistului, reorganizarea sistemului energetic de la începutul anilor 2000, prin separarea producătorilor în companii distincte, a redus posibilitatea gestionării integrate a resurselor. În același timp, mecanismul prețului marginal permite ca energia produsă ieftin să fie comercializată la prețul stabilit de ultima centrală necesară pentru acoperirea consumului, chiar dacă aceasta are costuri de producție mult mai ridicate.
„Am organizat separat costurile de producție, dar am păstrat un mecanism care poate uniformiza prețurile de vânzare la nivelul ofertei marginale scumpe”, scrie președintele AEI.
Pe piața angro, ofertele producătorilor sunt ordonate crescător, în funcție de preț, iar energia este selectată până la acoperirea cererii. În mecanismul cunoscut drept „merit order”, ultima ofertă acceptată poate determina prețul de decontare pentru întreaga cantitate tranzacționată într-un anumit interval.
Astfel, energia produsă de hidrocentrale sau de parcurile fotovoltaice poate fi remunerată la același preț ca electricitatea furnizată de centralele pe gaze, chiar dacă ofertele inițiale diferă considerabil.
Un exemplu prezentat în analiză arată că, pentru un consum de 100 MWh, parcurile fotovoltaice pot furniza 40 MWh la 60 de euro/MWh, hidrocentralele alți 40 MWh la 115 euro/MWh, iar o centrală pe gaze restul de 20 MWh la 180 de euro/MWh.
Deși primele două surse acoperă 80% din necesar, utilizarea centralei pe gaze poate ridica prețul întregii cantități la 180 de euro/MWh. În acest scenariu, valoarea energiei tranzacționate ajunge la 18.000 de euro, comparativ cu 10.600 de euro, cât reprezintă valoarea ofertelor inițiale. Diferența nu constituie însă automat profit net pentru producători.
Chisăliță consideră că problemele sunt amplificate de modul în care a fost restructurat sistemul energetic național, după reorganizarea fostului CONEL și separarea activităților de producție în societăți independente.
„România a confundat concurența cu fragmentarea, a confundat optimizarea costurilor prin mix energetic echilibrat cu merit order”, afirmă Chisăliță.
În opinia sa, funcționarea separată a companiilor a făcut ca fiecare producător să urmărească propriile obiective comerciale, financiare și investiționale, în detrimentul unei strategii coordonate pentru întregul sistem energetic.
Hidrocentralele pot asigura flexibilitate, reactoarele nucleare furnizează producție stabilă, iar centralele pe gaze pot interveni pentru acoperirea variațiilor de consum. Aceste capacități sunt completate de energia eoliană și fotovoltaică, a cărei disponibilitate depinde de condițiile meteorologice.
O administrare coordonată a resurselor ar putea îmbunătăți planificarea investițiilor și utilizarea capacităților existente. Totuși, reunirea producătorilor nu ar elimina automat mecanismul prețului marginal și nici nu ar garanta reducerea facturilor.
Președintele AEI avertizează că actuala organizare poate permite producătorilor cu costuri reduse să obțină venituri ridicate, în timp ce furnizorii și consumatorii suportă consecințele scumpirilor de pe piața angro.
„Problema României este că avantajul energiei ieftine poate rămâne în profitul producătorilor, în timp ce prețul energiei scumpe ajunge în facturile consumatorilor”, afirmă Dumitru Chisăliță.
Specialistul subliniază diferența dintre costul efectiv al producerii electricității și prețul la care aceasta ajunge să fie comercializată, susținând că existența unor resurse competitive nu este suficientă pentru protejarea consumatorilor.
„Altfel, avem producție ieftină, companii profitabile și consumatori care continuă să cumpere scump”, susține acesta.
Prețul angro nu se transmite însă integral și automat în facturi. Costurile finale depind inclusiv de contractele furnizorilor, tarifele de transport și distribuție, taxe și alte componente. Totodată, prețul marginal transmite semnale economice privind necesitatea dezvoltării unor noi capacități de producție.
Printre soluțiile care ar putea limita expunerea consumatorilor la fluctuațiile pieței se numără contractele pe termen lung, investițiile în stocarea energiei, modernizarea rețelelor și dezvoltarea capacităților flexibile. Contractele pentru diferență pot contribui, de asemenea, la stabilizarea veniturilor producătorilor, în condițiile prevăzute de schemele aplicabile.
Chisăliță consideră că principala eroare a reformei energetice nu a fost deschiderea pieței către concurență, ci separarea producătorilor fără păstrarea unei perspective de optimizare a întregului mix energetic.
„Cea mai mare greșeală a reformei energetice de la începutul anilor 2000 nu a fost liberalizarea pieței în sine, ci faptul că România a confundat concurența cu fragmentarea, a confundat optimizarea costurilor prin mix energetic echilibrat cu ordinul de merit”, susține președintele AEI.
O eventuală reorganizare a sectorului ar necesita evaluarea economiilor posibile, a costurilor administrative și a efectelor asupra concurenței. Pentru ca avantajele producției interne să ajungă la populație și industrie, ar fi necesare mecanisme concrete de transmitere a beneficiilor către consumatori, nu doar modificarea structurii companiilor energetice, mai spune acesta.