De ce se tem femeile să pună capăt unei căsnicii cu un soţ violent

În România, 75% dintre cazurile de violenţă domestică nu sunt declarate. De ce ezită femeile să meargă la poliţie când sunt confruntate cu abuzuri din partea soţului/partenerului? Este vorba de frică, jenă sau speră că bărbatul de lângă ele se va schimba?

Mirela Pavel: Depinde. Fiecare caz are particularitățile lui. Ce pot să spun, este că sunt mai multi factori care pot influența o femeie să rămână într-o astfel de situație cum ar fi, de exemplu, neîncrederea în propriile forțe, în faptul că ar putea să se descurce și fără partener, confuzia iubire-violență, concepţiile tradiţionale, nivelul educațional scăzut, neputința trăită în relație cu abuzatorul sau chiar modelele transgeneraționale.

Mai exact, un număr mare de femei  nu îşi  părăsesc partenerul violent pentru că au fost ameninţate cu forme mai grave de violenţă. Astfel, ele se tem pentru siguranţa lor şi a copiilor sau prietenilor, cele mai multe cazuri confirmând creşterea frecvenţei şi a severităţii violenţei după separare. Adesea, agresorii amenință victimele cu abuzul asupra copiilor sau cu pierderea custodiei de către acestea.

Alte femei  considerăcă își pot ajuta partenerul să se schimbe, dacă rămân într-o astfel de relaţie. Deseori, pentru a menţine controlul asupra femeii, agresorul se folosește de acte de violenţă împletite cu acţiuni de iubire, ceea ce creează o confuzie a femeii asupra propriei persoane şi asupra capacităţii ei de a analiza acţiunile partenerului

Cazul ucigaşului de la Perla ne-a marcat pe toti. Soţia ucigaşului a fost una dintre femeile care au apelat târziu la ajutorul poliţiei, şi chiar şi aşa, finalul a fost tragic. Acest lucru transmite un mesaj extrem de negativ celorlalte victime ale violenţei în familie. Şi-au pierdut femeile din România încrederea în forţele de ordine, care ar trebui sa le protejeze?

Mirela Pavel: Nu cred că neîncrederea privește neapărat forțele de ordine, ci mai degrabă sistemul ineficient de soluționare a acestor cazuri. Ieșirea dintr-o situație de violență în familie necesită demararea mai multor proceduri legale – de exemplu, introducerea cererii de divorț și/sau de încredințare a minorilor, depunerea de plângeri penale, sesizarea autorității privind protecția copilului și altele. Toate aceste acțiuni consumă foarte mult din resursele victimei, din timpul și din energia acesteia, care și așa este foarte scăzută.

Ce le sfatuiţi să facă pe femeile care trec printr-o situaţie asemanatoare cu cea a soţiei ucigaşului de la Perla?

Mirela Pavel: Nu cunosc detaliile cazului, deci nu îmi pot exprima o opinie cu privire la acesta. Dacă ne referim la femeile care sunt într-o situație de violență în familie, le sfătuiesc să ceară ajutor oricui cred că le-ar putea ajuta. Totuși, este important să conștientizeze că numai ele pot să-și rezolve problemele, ceilalți le pot doar oferi un ajutor.

Când o femeie își dorește să iasă dintr-o astfel de situatie, este important să beneficieze de suportul și încurajarea celor cărora le pasă de ea – prietenii și familia.

În luna mai a fost promulgat un nou proiect de lege împotriva violenţei în familie. Victimele pot solicita ordin de restricţie împotriva agresorului şi îl pot evacua din domiciliul comun. Credeţi că această lege va încuraja mai multe femei abuzate să apeleze la poliţie?

Mirela Pavel: În primă fază, da. Femeile vor apela din ce în ce mai mult la ajutorul autorităților, însă evoluția acestui fenomen va fi direct influențată de modalitatea de punere în practică. Totul depinde de cum vor înțelege autoritățile și în special instanțele de judecată să gestioneze și să soluționeze cazurile.

Violenţa împotriva femeilor este şi o chestiune de mentalitate. Chiar preşedintele Basescu le-a spus pe un ton de glumă jurnalistelor că „Am promulgat legea împotriva violenţei în familie, aşa că nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi”. Cat de mult este legată discriminarea de gen de violenţa împotriva femeilor?

Mirela Pavel: Foarte mult. De cele mai multe ori, agresorii se folosesc de expresii tradiționale cum ar fi: “femeia este gâtul, bărbatul este capul”, “femeia trebuie să fie supusă bărbatului” – mesaje care să inducă victimei o stare de neputință și de inferioritate.

În experienţa dumneavoastra aţi întalnit un caz care v-a impresionat în mod deosebit? Puteţi să ne povestiţi un pic despre el?

Mirela Pavel: Cele mai impresionante cazuri sunt cele în care victime sunt copii sau bătrâni. M-a impresionat foarte mult cazul unui băiat de patru ani care fusese bătut foarte rău de tată.În afară de violenţa verbală şi cea fizică, există şi alte forme mai puţin cunoscute de abuzuri faţă de femei?

Mirela Pavel: Desigur. Există și violență economică, sexuală și psihică. Aceasta din urmă este foarte des întâlnită, de regulă în combinație cu alte forme de violență.

Cum se implica asociaţia “No Abuse” în eliminarea discriminarii de gen în România? Ce planuri aveti pe viitor la asociaţia “No Abuse”?

Mirela Pavel: Implicarea noastă în acest domeniu va fi în special la nivel de reglementare legală, de informare și conștientizare a drepturilor femeilor din România. Este important ca acestea să știe că pot apela la anumite autorități – cum ar fi de exemplu Consiliul Național de Combatere a Discriminării – care să sancționeze atitudinile sau faptele discriminatorii.

Pe viitor, în problematica violenței în familie, vom încerca să ne aducem în continuare aportul în domeniul reglementărilor legale și ale formării unor bune practici de aplicare a legii.

O femeie abuzată poate apela la asociaţia pe care o reprezentaţi? În ce fel o puteţi ajuta?

Mirela Pavel: Asociația No Abuse luptă împotriva violenței în familie prin campanii de informare, conștientizare și prevenire. Proiectele organizației noastre privesc în special componenta legislativă și a prevenirii violenței în familie; proiectele sunt adresate în special tinerilor.

Persoanele care au nevoie de intervenție în situații de criză sunt îndrumate către autoritățile abilitate sau către organizații neguvernamentale care au adăposturi.