De Crăciun va ninge, iar temperaturile scad până la minus 16 grade. PROGNOZA PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Meteorologii ne anunţă că de Crăciun vom avea ninsoare în majoritatea regiunilor din ţară, chiar dacă aceste precipitaţii vor fi, în general, slab cantitative. În următoarele două săptămâni vremea se va menţine geroasă, iar temperaturile vor scădea până la -16 grade în regiunile din Transilvania şi Muntenia.
Iulian Tudor
17 dec. 2012, 09:10
De Crăciun va ninge, iar temperaturile scad până la minus 16 grade. PROGNOZA PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

În BANAT, vremea va fi normală termic în primele două zile ale intervalului, cu temperaturi maxime medii în jur de 4 grade, dar se va răci în perioada 19-23 decembrie când mediile diurne vor coborî sub pragul de îngheţ până la – 4 grade. Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor urca până la o medie de 4 grade. Temperaturile minime medii vor fi apropiate de 0 grade în primele zile după care se vor menţine negative până la sfârşitul intervalului şi vor atinge – 8 grade între 22 şi 24 decembrie.

Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, mixte în perioada 17-20 decembrie şi 26- 30 decembrie şi mai ales sub formă de ninsoare în restul intervalului.

CRIŞANA: Vremea va fi normală termic până pe 19 decembrie, după care se va răci în perioada 20-24 decembrie când în medie temperaturile maxime se vor situa între – 4 şi – 2 grade. Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice se vor situa la o medie de 2…3 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când în medie se vor situa între – 6 şi – 10 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în prima sâptâmână. În schimb în perioada 23-30 decembrie vor fi precipitaţii în general slabe, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviţă şi posibil chiar ploaie.

În TRANSILVANIA, vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa între – 8 şi – 10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori în jur de – 16 grade.

Temporar va ninge în general slab în primele două zile, dar şi în perioada 22-30 decembrie.

MARAMUREŞ: În primele doua zile valorile maxime vor fi în medie de 2…3 grade, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 19-25 decembrie, temperaturile maxime vor deveni negative până la valori în medie de – 6 grade. Din 26 decembrie valorile diurne vor creşte şi se vor situa în jur de 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi se vor situa în jurul pragului de ger – 10 grade în perioada 20-24 decembrie.

Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în intervalul 23-30 decembrie, dar şi în prima zi.

MOLDOVA: Vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 21-24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de – 10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 26 decembrie, când se aşteaptă valori între – 16 şi – 12 grade.

Va ninge în primele două zile, dar slab cantitativ şi în restul intervalului. În ultimele zile vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.

În DOBROGEA vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în primele două zile, dar şi în intervalul 26-30 decembrie, când temperaturile maxime medii se vor situa între 2 şi 4 grade. În schimb, în perioada 19-24 decembrie valorile diurne vor fi negative şi vor coborî până în jur de – 4 grade, vremea fiind rece. Temperaturile nocturne vor fi apropiate de 0 grade la începutul şi la sfârşitul intervalului, dar vor coborî până la – 8… – 9 grade în perioada 22-24 decembrie.

Temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie în zilele de 17 şi 18 decembrie, mixte între 26 şi 30 decembrie şi predominant ninsoare în restul intervalului.

MUNTENIA: Vremea se va răci treptat în prima săptămână, astfel ca valorile maxime vor coborî până în medie până la valori în jur de – 6 grade în perioada 21-24 de cembrie. Începând cu 25 decembrie vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice vor urca uşor peste 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori între – 14 şi – 12 grade.

Vor fi precipitaţii slabe, mixte în primele două zile, dar şi în perioada 27-30 decembrie şi ninsoare în restul intervalului.

OLTENIA: Vremea va fi normală termic în primele două zile şi în intervalul 26-30 decembrie, dar se va răci între 20 şi 25 decembrie, când maximele termice vor fi în medie cuprinse între – 4 şi – 2 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când în medie se vor situa în jur de – 10 grade.

Vor fi precipitaţii mixte în primele două zile şi spre sfârşitul intervalului. În intervalul 22-25 decembrie va ninge slab.

La MUNTE vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în perioda 20-24 decembrie, când maximele termice medii vor fi cuprinse între – 6 şi – 8 grade. Temperatura aerului se va menţine permanent la valori negative, noaptea. Astfel valorile medii vor coborî sub pragul de ger în perioada 20-25 decembrie.

Vor fi ninsori slabe în primele zile, dar şi în perioada 23-30 decembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT