De tot râsul. PROIECT EUROPEAN de 5 milioane de euro, întârziat de un sens giratoriu proiectat greşit

Finalizarea unui proiect european privind realizarea unui nou bulevard în Râmnicu Vâlcea va fi întârziată cu trei săptămâni din cauza faptului că sensul giratoriu de racord cu un alt drum a fost dezaxat, prin proiectare, cu un metru.
Filip Stan
10 sept. 2014, 08:59
De tot râsul. PROIECT EUROPEAN de 5 milioane de euro, întârziat de un sens giratoriu proiectat greşit

„Pare hilar, e adevărat, dar a dus la întârzierea proiectului şi implicit la finalizarea execuţiei lucrării. Un defect de proiectare a dus la o muncă inutilă. Când au demarat lucrările, constructorul a realizat gafa, că centrul sensului giratoriu nu dădea pe axul drumulului de racord, adică pe DN64, centura de sud a municipiului. Normal că asta a însemnat un nou proiect, alte măsurători şi implicit o întârziere de 3 săptămâni în lucrare. Acum lucrurile sunt la normal, în preajma datei de 1 octombrie se va circula pe noul tronson al Bulevardului Dem Rădulescu”, a precizat viceprimarul Eduard Vârlan, potrivit Agerpres.

Bulevardul Dem Rădulescu este un proiect european în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, iar prin execuţia acestuia se va asigura fluidizarea traficului dinspre Râmnicu Vâlcea spre centura de sud a oraşului, DN64 Bucureşti – Târgu Jiu.

Aceasta nu este prima gafă cu care se confruntă constructorii la astfel de proiecte în municipiu, pasajul suprateran Tudor Vladimirescu nu este prevăzut cu trotuare, deoarece în proiectul iniţial panta acestuia obtura o intersecţie, iar o altă stradă din Râmnicu Vâlcea nu are, de asemenea, trotuare, carosabilul fiind lat din gard în gardul caselor riverane.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Un băiețel din Uzbekistan oferă cel mai emoționant moment de la Cupa Mondială. Cum a fost consolat de către fanii columbieni după eșecul țării sale
Capital.ro
Regula pe care trebuie să o știe toți proprietarii. Administratorul blocului nu poate interveni în aceste cazuri. Vecinul trebuie notificat
Playtech.ro
Unde să nu schimbi leva în Bulgaria. Greșeala care îi costă bani pe turiști
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?