Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri la miezul nopții, pe râuri din 19 județe.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 25 august, ora 16:00 – 26 august, ora 00:00, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Iza – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Lăpuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Maramureș), Someșul Mare – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Bistrița-Năsăud), Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Cluj), Crișul Repede – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Cluj și Bihor), Crișul Negru – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Arad), Crișul Alb – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Hunedoara și Arad), Mureș – bazin amonte S.H. Glodeni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluență cu râul Arieș (județele: Harghita, Mureș și Bistrița-Năsăud) și Arieș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Alba și Cluj).
Alertă meteo de vreme extremă în Romania. Caniculă, apoi furtuni, ploi și vijelii

Fenomene hidrologice similare se vor semnala și pe cursurile de apă: Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava (județele: Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad), Bega – bazin amonte S.H. Balinț și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Balinț – amonte S.H. Remetea (județele: Timiș și Arad), Timiș – bazin amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (județele: Caraș Severin și Timiș), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluență cu râul Gilort (județele: Hunedoara și Gorj), Gilort – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Gorj), Olt – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Lotru – amonte Ac. Ionești (județele: Vâlcea și Argeș), Olteț – bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele: Gorj și Vâlcea), Bistrița – bazin amonte S.H. Cârlibaba și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte S.H. Frunzeni (județele: Suceava, Neamț și Harghita), Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava și Neamț), Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Suceava) și Jijia – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Botoșani și Iași).
Citește și: VIDEO Tornadă devastatoare în Franţa. În România, ANM anunţă zile de vară şi în septembrie
INHGA precizează că viituri rapide se mai pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Maramureș, Cluj, Hunedoara, Timiș, Mureș, Harghita și Suceava.