Deces suspect într-o închisoare din Siberia. Ultranaţionalistul „Satâr” a fost găsit mort în celulă, autorităţile spun că s-a sinucis

Unul dintre cei mai notorii ultranaţionalişti ruşi, din cauza atacurilor sale vizând gay şi unor presupuşi traficanţi de droguri, Maxim Marţinkevici a fost găsit mort, miercuri, într-o celulă în care era încarcerat în Siberia, iar serviciile penitenciare evocă o sinucidere
Marius Neagu
16 sept. 2020, 14:50
Deces suspect într-o închisoare din Siberia. Ultranaţionalistul

Maxim Marţinkevici, care ispăşea o pedeapsă de zece ani de închisoare, „a fost găsit în celula sa de la Centrul de detenţie provizorie numărul 3” de la Celiabinsk, în Siberia, au anunţat serviciile penitenciare locale, citate de agenţiile ruse de presă. „Personalul medical al instituţiei a sosit imediat la faţa locului şi a efectuat o serie de manevre de reanimare, însă în van„, anunţă aceeaşi sursă, care precizează că „condamnatul era singur în celulă” şi că „cauza preliminară a decesului este sinuciderea”.

Citeşte şi Doi deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu, găsiţi morţi în celulă

Maxim Marţinkevici, în vârstă de 38 de ani, mai cunoscut drept „Tesak” (Satâr), se află la originea unor grupuri care atacau gay, pedofili şi presupuşi traficanţi de droguri, care-i filma şi difuza înregistrările pe reţele de socializare. Condamnat cu privire la „extremism” în 2007, 2009 şi 2014, el ispăşea din 2017 o pedeapsă de zece ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ucicerea unui presupus traficant de droguri.

Mediile naţionaliste – violente – din Rusia şi-au pierdut mult din influenţa pe care o deţineau la începutul anilor 2010, în urma unei presiuni tot mai puternice a autorităţilor şi serviciilor de securitate (FSB). Numeroşi activişti se află în prezent la închisoare sau în exil în străinătate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT