Decizia în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care Ponta şi Şova sunt acuzaţi de fapte de corupţie, amânată

Magistraţii instanţei supreme au amânat pentru a cincea oară decizia în dosarul "Turceni - Rovinari", în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă, fostul premier Victor Ponta, fostul senator PSD Dan Şova şi Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).
Filip Stan
26 apr. 2018, 03:41
Decizia în dosarul

La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru Victor Ponta şi pentru Dan Şova. Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

În 19 aprilie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru a patra oară pronunţarea în acest dosar, noul termen fiind stabilit pentru 26 aprilie.

La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru Victor Ponta şi pentru Dan Şova. Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorul DNA a solicitat condamnarea lu Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani şi şi o pedeapsă complementară în cazul acestuia. „Pedepsele să fie spre mediu, iar că modalitate de executare să fie cu privarea de libertatate”, a cerut procurorul DNA. DNA a mai cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie confiscarea de la Victor Ponta a mai multor sume de bani primite de la firma de avocatură „Şova şi Avocaţii”.

În cazul lui Dan Şova, procurorul DNA a solicitat condamnarea la pedepse orientate spre maximum, pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Reprezentantul Ministerului Public a mai cerut că cei implicaţi în acest dosar -Victor Ponta, Dan Sova, Laurenţiu Graure, Laurenţiu Ciurel şi Dumitru Cristea – să plătească prejudiciul din acest dosar.

În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015, alături de fostul senator Dan Şova, de Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

În dosarul Turceni-Rovinari, fostul senator Dan Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2016, fiind acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Alături de Şova este judecat şi Mihai Bălan, fost director general al CET Govora, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, atunci director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 de euro pe lună.

În urma demersurilor lui Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în decembrie 2011 şi mai 2013, Bălan a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective, susţin anchetatorii. Potrivit procurorilor DNA, aceste contracte nu erau justificate pentru că atunci CET Govora avea un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

În 11 aprilie, în acest dosar a fost audiat fostul deputat Cristian Rizea. El a arătat în declaraţia de martor pe care a dat-o la instanţa supremă că nu îşi mai aminteşte cu ce suma i-a vândut o vilă din Bucureşti fostului senator Dan Şova, pentru care a primit o parte din bani şi restul sumei în 60 tranşe lunare de câte 5.000 de euro, de fiecare dată în numerar, respectiv în total 300.000 de euro, precizând că nu au încheiat un act adiţional pentru că aveau încredere. Procurorii DNA spun că, în 2011, banii cu care ar fi fost plătit imobilul cumpărat de la Rizea ar fi fost obţinuţi din contractele casei de avocatură a lui Dan Şova cu CET Govora.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Anunț important pentru toți cei care au contract cu PPC, Hidroelectrica, E.ON sau Engie. Care este, de fapt, „prețul corect” care trebuie să apară pe facturile românilor după 1 iulie
Capital.ro
Taxă pentru conducătorii auto în România. Șoferii, obligați să achite 2700 lei. Nu plătești, nu conduci
Playtech.ro
Stațiunea superbă din Grecia cu ape turcoaz și liniște totală, la prețuri mai mici ca pe litoralul românesc
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Care este adevărata relație a lui Simion cu Georgescu: „S-a debarasat deja de el”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Alexandru Corniș s-a îmbogățit cu ajutorul unei legume. Recoltează patru tone pe săptămână
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Încă trei zile libere pentru toti angajații, în luna iunie
Cancan.ro
A intrat cu Maserati în Loft! Dani Leș a revenit de 1 Mai la mare alături de iubita lui, cea mai tunată din România!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens în PSD. A lovit tragedia cu 2 zile înainte de alegeri: Îi vom păstra vie amintirea!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Lumea muzicii este în doliu! Îndrăgita artistă care a pierit la 66 de ani, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări: „O forţă a naturii şi o apărătoare a drepturilor omului”
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Milioane de români primesc 292 de lei în data de 8 mai! Sumele de bani intră direct pe card sau ajung prin poștă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
O stațiune emblemă a litoralului românesc este amenințată cu dispariția. Turiști, alungați de intervențiile ce ar fi trebuit să o pună în valoare