Decizia luată de Răzvan Lucescu după înmormântarea tatălui său. Are legătură cu familia sa

Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, 10 aprilie, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București. La funeralii au participat circa 200 sute de persoane, printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători şi iubitori ai fotbalului.
Alina Costache
11 apr. 2026, 19:40
Decizia luată de Răzvan Lucescu după înmormântarea tatălui său. Are legătură cu familia sa

Slujba de înmormântare a fost oficiată vineri de un sobor de preoţi la Biserica Sfântul Elefterie. La final, fiul său, Răzvan Lucescu, a ținut un discurs emoționant: „A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui. S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața”.

Vezi și Vila lui Mircea Lucescu, invadată de oamenii străzii. Locuinţa a costat 1 milion de dolari

„Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut. Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, a mai spus Răzvan Lucescu.

La ceremonie au luat cuvântul și alte persoane importante din fotbal: „Nu a fost doar un antrenor sau un fost fotbalist de geniu. El a fost, înainte de toate, un deschizător de drumuri. A fost un vizionar care a înțeles fotbalul viitorului, înaintea tuturor”, a spus Răzvan Burleanu, președitele FRF.

La rândul său, George Copos a transmis: „Mircea Lucescu și-a construit cea mai frumoasă familie. Și-a crescut cu atenție urmașul, pe Răzvan, care îi va repeta performanțele lui. Mircea Lucescu nu a fost doar cel mai mare dintre noi, românii. A fost un român universal, un om strălucit, un ambasador al României”.

După ce și-a înmormântat tatăl, Răzvan Lucescu a decis să rămână în România, pentru a petrece Paștele alături de familie. Lucescu Jr. va reveni ulterior în Grecia. Următorul meci al lui PAOK Salonic este programat duminică, 19 aprilie, de la ora 18:00, în deplasare, cu AEK Atena. AEK e lider în play-off-ul din Grecia, cu 63 de puncte, urmată cu PAOK și Olympiacos, ambele cu câte 58 de puncte, dar despărțite de golaveraj, notează Digisport.

Citește și Fotografii de la parastasul lui Mircea Lucescu, publicate de Ioan Andone. Legenda lui Dinamo s-a fotografiat alături de Valentin Ceaușescu, cei doi fiind protagoniștii celui mai șocant episod din fotbalul românesc

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Schimbare radicală pentru fostul coleg al lui Adrian Mutu care era confundat cu un om al străzii. Cum arată acum
Capital.ro
Pană majoră de curent pe litoral. Aproape 100 de hoteluri, restaurante și terase au fost afectate
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul. Reacția conducerii
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România