DECIZIE CCR: Articolul despre durata ARESTULUI la domiciliu este NECONSTITUŢIONAL

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis joi că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală privind durata arestului la domiciliu sunt neconstituționale.

Potrivit unui comunicat de presă, CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 din Codul de procedură penală – Durata arestului la domiciliu, care au următorul conţinut:

„(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.

Alte articole

Înalta Curte de Casație şi Justiție a anulat decizia Curții de Apel Ploieşti. Turul 2 nu se mai întoarce, românii merg la vot pe 4 mai. Sentinţa e DEFINITIVĂ

Curtea de Apel Ploieşti a motivat sentinţa „turul 2 înapoi”: 6 motive de nelegalitate a hotărârii CCR de anulare a alegerilor

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei.

(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul acestui articol termenul şi durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă, sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.23 – libertatea individuală, art.25 – libera circulaţie, art.26 – viaţa intimă, familială şi privată, art.39 – libertatea întrunirilor, art.41 – munca şi protecţia socială a muncii şi, respectiv în art. 53 – restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

CCR a mai dezbătut, joi, şi excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care au următorul conţinut:

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”

Cu majoritate de voturi, CCR a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că legea nu defineşte noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, astfel că norma care incriminează infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 nu întruneşte condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, încălcând prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalităţii.

Totodată, CCR a judecat excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.”

„Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2013 pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici este neconstituțională, în ansamblul său.

Curtea a constatat că prin modificările operate asupra Legii nr.188/1999 este afectat dreptul fundamental la muncă al funcţionarilor publici, prevăzut de art.41 din Constituţie, astfel încât se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.115 alin.(6) referitoare la interdicţia de a adopta ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturi sau libertăţi fundamentale.”, se arată în comunicatul CCR.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat Curtea Constituţională.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.