Decizie incredibilă luată de vedeta înşelată de Crăciun

Actriţa Tori Spelling a afirmat că este recunoscătoare pentru familia ei fericită, la doar o zi după ce a fost făcut public faptul că a fost înşelată de soţul său, actorul Dean McDermott.
Alina Costache
28 dec. 2013, 21:23
Decizie incredibilă luată de vedeta înşelată de Crăciun

„Pe măsură ce alt an se apropie de sfârşit, nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru toate binecuvântările mele: familia mea frumoasă, prietenii minunaţi şi, bineînţeles, voi toţi”, a scris Tori Spelling pe blogul ei personal, în ziua de Crăciun, potrivit dailymail.co.uk

Actriţa, în vârstă de 40 de ani, a publicat şi două fotografii de Crăciun cu cei patru copii pe care îi are cu actorul canadian Dean McDermott: Liam, în vârstă de 6 ani, Stella, în vârstă de 5 ani, Hattie, în vârstă de 2 ani, şi Finn, în vârstă de un an şi patru luni.

Totodată, Tori Spelling a sugerat că soţul ei face parte din această familie fericită, deoarece postarea a fost semnată şi de Dean McDermott. Cei doi sunt căsătoriţi din anul 2006.

În cursul zilei de marţi, săptămânalul UsWeekly informa că Tori Spelling fost înşelată de soţul ei, pe 6 decembrie, cu o femeie în vârstă de 28 de ani, Emily Goodhand, care a făcut public acest lucru.

Emily Goodhand a declarat pentru UsWeekly că l-a cunoscut pe actorul de origine canadiană Dean McDermott prin intermediul unui prieten, în timpul unei petreceri din Toronto, ce a avut loc la Pravda Vodka House, din capitala canadiană. Dean McDermott se afla în turneul de promovare a emisiunii culinare „Chopped Canada”, pe care o prezintă la televiziunea Food Network Canada.

„El (McDermott, n.r.) a fost romantic şi mi-a făcut multe complimente. Îmi tot spunea «Eşti atât de frumoasă». Şi mi-a mai spus că el şi Tori au o căsnicie lipsită de sex. L-am crezut”, a spus Emily Goodhand.

Tori Spelling urmează să revină pe micul ecran în primăvara anului 2014 cu un nou reality show, „Tori & Dean: Cabin Fever”. De asemenea, anul viitor va juca într-un nou serial TV, „Mystery Girls”, alături de fosta ei colegă din serialul „Beverly Hills 90210”, Jennie Garth.

Tori Spelling, fiica regretatului producător Aaron Spelling, a mai jucat în filme de televiziune, precum „Co-Ed Call Girl”, şi a fost protagonista unor reality show-uri, precum „Tori & Dean: Inn Love”.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?