Decizie SCANDALOASĂ luată de FRF

Comisia de Disciplină a FRF a suspendat litigiile pe care CFR Cluj le are cu foştii săi jucător, prin care aceştia solicită plata restanţelor financiare. decizia vine după ce gruparea ardeleană a intrat în insolvenţă.
Filip Stan
12 feb. 2015, 15:22
Decizie SCANDALOASĂ luată de FRF

„Comisia a admis cererea de suspendare formulată de CFR Cluj până la soluţionarea şi rămânerea definitivă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cerere ce face obiectul dosarului nr. 134 / 1285/ 2015 aflat pe rolul Tribunalului specializat Cluj”, se menţionează în soluţia Comisiei de Disciplină.

Unsprezece foşti jucători ai lui CFR Cluj încearcă recuperarea restanţelor salariale: Damjan Djokovic, Daniel Stana, Liviu Ganea, Rui Pedro Couto Ramalho, Laszlo Sepsi, Javier Rodriguez Velayos, Felice Piccolo, Mihai Mincă, Vasile Maftei), Claudiu Voiculeţ şi Ioan Hora.

Având în vedere că instanţa a deschis procedura de insolvenţă, fotbaliştii îşi mai pot recupera salariile restante de la CFR Cluj prin înscrierea la masa credală. Termenul limită pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor a fost fixat de instanţă pentru 8 mai 2015.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabin Ilie, reacție virală înainte de meciul „tricolorilor” cu Suedia: „Naționala României e ca programul Rabla”
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte