Decizie uimitoare a instanţei. Cum poţi scăpa de o AMENDĂ RUTIERĂ

Site-ul Legal-land.ro publică o decizie a Tribunalului Călărași dată în luna martie a acestui an, care spune că "procesele verbale de constatare contravenţii nu pot fi întocmite exclusiv în baza unor informaţii furnizate de altă persoană, ci în baza unor constatări personale, indiferent de mijloacele folosite, ale celui ce-l întocmeşte". Cu alte cuvinte, practica polițistului care te oprește în trafic și-ți dă amenda pe baza celor transmise prin stație de către colegul său, care te-a luat cu radarul cu un kilometru mai devreme, este nelegală.
Ionela Marcu
08 apr. 2016, 06:49
Decizie uimitoare a instanţei. Cum poţi scăpa de o AMENDĂ RUTIERĂ

Pe de altă parte, e foarte adevărat că e deseori întâlnită în practica judiciară clarificarea unor spețe identice cu hotărâri diferite, instanța fiind suverană în solutionare, potrivit criterii.ro.

Iată și decizia dată de Tribunalul Călărași, publicată de Legal-land.ro.

„În aplicarea dispoziţiilor art.456 şi urm. C.p.civilă, analizând apelul (…) se constată că el este justificat, urmând a-l admite în considerarea următoarelor:
Mai întâi trebuie arătat că în spiritul legii se impun a fi analizate cu prioritate aspectele de nelegalitate aferente actului, respectiv modalitatea de întocmire a lui.
Din această perspectivă, este necontestat că actul/procesul verbal contestat a fost întocmit de către Ag. V. C. care, oprindu-l pe contravenient, a comunicat cu o altă persoană, indicată în timpul procedurii de faţă ca fiind Ag. C.A.N., dar fără dovadă, şi a aflat viteza nelegală de deplasare a celui oprit, procedură însă nepermisă.
În esenţă, în acest sens, atât legea specială-OUG nr.195/02, cât şi legea generală-OG nr.2/01 stipulează că agentul constatator, numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul verbal, şi aceasta fără nici o excepţie, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a procesului verbal intervine un singur agent-cel ce constată, care şi semnează actul (art.15 şi urm. ).

CITEŞTE ŞI COD RUTIER: Amendă sau închisoare pentru pietonii care folosesc telefonul când traversează strada

Este şi normală această procedură dacă avem în vedere că cel ce întocmeşte actul trebuie să descrie în act fapta exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat.
De altfel, trebuie observate formularul folosit şi maniera de întocmire a procesului verbal, care nu are elemente specifice unei asemenea situaţii ca aceasta.
Aşadar, apreciem că procesele verbale de constatare contravenţii nu pot fi întocmite exclusiv în baza unor informaţii furnizate de altă persoană, ci în baza unor constatări personale, indiferent de mijloacele folosite, ale celui ce-l întocmeşte, aşa încât în situaţii ca cea de faţă se procedează nelegal.
În cauză, actul a fost încheiat de către o persoană-cea indicată în act, dar nu în baza constatărilor sale, cu propriile simţuri, prin observarea datelor oferite de aparatul radar, ci în mod nelegal în baza constatărilor altei persoane, care i le-a comunicat prin staţie.
În acest condiţii, criticile aduse de către apelant se dovedesc întemeiate, şi prin urmare şi apelul declarat. (…) în aplicarea art.480 C.p.civilă urmează a admite apelul, respectiv a modifica sentinţa în sensul admiterii plângerii şi al anulării procesului verbal de contravenţie.” (Tribunalul Călărași, Decizia nr. 347 din 16 martie 2016, portal.just.ro)

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
„Să-i spun un secret lui Gigi Becali”. Meme Stoica a reacționat după ce Boutoutaou a fost distrus de patron!
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Adio card de sănătate! Milioane de români întâmpină schimbarea chiar începând cu 1 septembrie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat