Deea şi Dinu Maxer au făcut ANUNŢUL. Când vine al doilea COPIL

Dinu Maxer a devenit tată de băiat în urmă cu 5 ani și jumătate, când jumătatea lui, Deea, l-a adus pe lume pe Andreas. Deși șatena și-ar mai dori un copil, iar juniorul a pregătit un potențial nume, Elisa, pentru viitoarea lui surioară, artistul nu se grăbește să își mărească prea curând familia.
Filip Stan
20 sept. 2016, 17:20
Deea şi Dinu Maxer au făcut ANUNŢUL. Când vine al doilea COPIL

Dinu și Deea Maxer sunt împreună de 11 ani și formează unul dintre cele mai stabile cupluri din showbiz-ul autohton. Dacă la început a existat o neconcordanță de idei între cei doi soți legată de momentul potrivit pentru a deveni din nou părinți, iată că treptat cântăreața a acceptat opinia partenerului de viață. Se pare că argumentele lui au convins-o să mai amâne un pic planurile de maternitate.

DRAMĂ NEMĂRGINITĂ pentru Dinu Maxer: „Femeia care mi-a ucis frăţiorul nu a fost pedepsită nici până azi”

„În primul rând consider că, în momentul de față, ne mănâncă tot timpul Andreas și nu am avea efectiv timp. Ar trebui să angajăm pe cineva, bunicii nu sunt, în momentul de față, disponibili, ăsta ar fi un motiv administrativ”, a declarat Dinu Maxer pentru Libertatea.

O altă temere de-a artistului legată de sosirea celui de-al doilea bebeluș este legată de o iminentă gelozie din partea lui Andreas, în vârstă de 5 ani și jumătate.

„S-ar putea ca eu să renunț la un moment dat la anticoncepționale și s-ar putea să mai dureze încă un an jumate până o să rămân însărcinată. Deci o să fie cum o să vrea Dumnezeu, noi să fim sănătoși, că suntem tineri și frumoși și o să mai facem cu siguranță un bebe, nu-i așa?”, a intervenit Deea.

Dinu i-a răspuns afirmativ, subliniind că el și-ar dori ca următorul lor copil să fie fetiță.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Noi detalii despre cazul fotbalistului de la Rapid, găsit fără viață! Ce ar fi făcut Andrei Petrache în ziua dispariției
Fanatik.ro
Dănuț Lupu pune din nou tunurile pe Cătălin Cîrjan: „Căpitanii de echipă sunt ori lideri, ori prieteni ai antrenorului”
Capital.ro
Investiție majoră în energia nucleară din România. Nuclearelectrica a aprobat contractarea a 800 de milioane de euro pentru Cernavodă
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Putin, situație penibilă alături de președintele Mozambicul. Diferența de înălțime a stârnit ironii pe internet
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 24 de ani a fost împușcată mortal de iubitul de 62 de ani, la scurt timp după ce l-a părăsit. Bărbatul ar fi fost măcinat de gelozie
iamsport.ro
Cutremurător! A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: 'A fost foarte greu'
MediaFlux
Dracula Land avansează serios! Masterplan finalizat, parteneriate strategice în negociere, pregătirea pentru construcție este în desfășurare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT