Demisia lui Bolojan. Nicușor Dan: „Trebuie să avem cât mai repede un guvern cu puteri depline”

Ce spune Nicușor Dan despre o eventuală demisie a premierului interimar Ilie Bolojan: „Trebuie să avem cât mai repede un Guvern cu puteri depline”.
Filip Stan
16 iul. 2026, 18:47
Demisia lui Bolojan. Nicușor Dan: „Trebuie să avem cât mai repede un guvern cu puteri depline”

Președintele Nicușor Dan a comentat, joi seara, posibilitatea ca premierul interimar Ilie Bolojan să își dea demisia. Acesta a subliniat că prioritatea nu este schimbarea șefului Executivului, ci instalarea cât mai rapidă a unui Guvern cu puteri depline.

Întrebat dacă Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, șeful statului a insistat asupra necesității deblocării situației politice prin formarea unui nou Executiv.

Vezi și Nicușor Dan arată cu degetul către Parlament după decizia CJUE legată de prescrierea răspunderii penale: „Noi am avut o decizie a CCR care trebuia urmată într-un termen constituțional de 45 de zile”

Nicușor Dan a explicat că actuala formulă de interimat limitează capacitatea Executivului de a adopta rapid măsurile necesare, în special cele legate de îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Liderul de la Cotroceni a arătat că, în prezent, adoptarea actelor normative necesare este mult mai complicată din cauza limitărilor unui Guvern interimar, fiind nevoie de convocarea unor sesiuni extraordinare ale Parlamentului.

„Ce trebuie să se întâmple este să avem cât mai repede un guvern cu puteri depline. Tot consumul de energie pe care îl facem cu legile pentru PNRR ar fi mult mai simplu cu un guvern care ar putea inclusiv să dea OUG-uri, asta ar fi important. Trebuie să ne contorsionăm în sesiuni extraordinare ale Parlamentului, e preferabil să avem un guvern cu puteri depline”, a precizat președintele Nicușor Dan.

Citește și Anunțul făcut de Nicușor Dan despre formarea Guvernului. Președintele pasează responsabilitatea la partide: „Discuțiile continuă la nivel informal. Nu cred că sunt progrese așa de mari”